Simona Halep și Sorana Cîrstea se întâlnesc în optimile Indian Wells. Miza meciului dintre cele două românce
Simona Halep și Sorana Cîrstea se întâlnesc în optimile Indian Wells. Cele două jucătoare din România și-au asigurat prezența în turul 4 al competiției WTA 1000 din California. Așa se face că Halep și Cîrstea se vor afla față în față. în primul meci direct după 12 ani. Aflate într-o rivalitate de la distanță, pentru Simona Halep și Sorana Cîrstea partida din optimile turneului american are și o miză specială.
Simona Halep și Sorana Cîrstea se întâlnesc în optimile Indian Wells
Simona Halep și Sorana Cîrstea se întâlnesc în optimile Indian Wells. Cele două jucătoare românce au fost învingătoare în partidele pe care le-au disputat în turul 3 al competiției din California.
Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a trecut de americanca Cori Gauff (18 ani, 17 WTA), scor 6-3, 6-4, după o prestație foarte bună. La rândul său, Cîrstea (31 de ani, 27 WTA) a depășit-o pe Anna Kalinskaya (90 WTA), scor 5-7, 6-1, 6-0, într-o partidă în care a reușit să revină senzațional, adjudecându-și 12 ghemuri consecutiv.
Simona Halep și Sorana Cîrstea vor fi față în față pentru prima oară după 12 ani. Iubita lui Ion Ion Țiriac este singura jucătoare din România care are un bilanț pozitiv în întâlnirile contra fostului lider mondial. Cîrstea conduce cu 2-1, dar ultima victorie datează tocmai din august 2010, când Sorana a câștigat la Cincinnati, scor 6-2, 6-4.
Miza meciului dintre cele două românce
Simona Halep și Sorana Cîrstea nu s-au mai întâlnit din 2010, lucru ce pare incredibil în toți acești ani. Miza partidei de la Indian Wells este, însă, mai mare decât simplul acces în sferturile de finală. De aproape 9 ani, Halep este racheta numărul 1 a României, ea fiind chiar și lider mondial, în 2017.
Halep a avut rezultate mult mai importante în acești ani, reușind să câștige două titluri de Grand Slam și 23 de turnee în carieră. Cîrstea, pe de altă parte, are doar două turnee WTA adjudecate. Dar, din 2021, pe fondul accidentării soției lui Toni Iuruc și a rezultatelor bune înregistrate de Sorana, distanța dintre ele în clasamentul WTA s-a tot micșorat.
E primul meci direct după 12 ani
Halep se afla pe locul 26, înainte de Indian Wells, iar Cîrstea pe 27. La ora actuală, în ierarhia WTA Live, prima a urcat până pe locul 22, în timp ce a doua a ajuns pe 26. Dar dacă Sorana va învinge în partida directă din optimi, ea o va depăși pe Halep în clasamentul WTA, pentru prima oară după aproape 9 ani. Ambele jucătoare au declarat cu diverse ocazii că nu sunt interesate de poziția în ierarhia mondială
„Este egal cu zero. Nici nu știu pe ce loc sunt eu, nici pe ce loc e Simona.
N-are nicio importanță cine e prima, cine e a doua. Important este ce pot să fac eu, ce pot să controlez eu, și planurile mele”, declara Sorana Cîrstea.
„Nu prea mă gândesc la locul din clasament. Dacă vrei să faci treabă bună, trebuie să fii pregătită să baţi pe oricine, în orice tur”, spunea și Simona Halep.
Cu toate acestea, Simona Halep și Sorana Cîrstea se află în fața unui duel aproape istoric pentru tenisul românesc. Partida va avea loc marți seară, la o oră ce urmează să fie anunțată de organizatori.