Simona Halep s-a gândit ce vrea după criza sanitară. Este clar acum ce planuri are
Criza sanitară a blocat sportul pe mapamond. Cea mai bună sportivă a României, Simona Halep, s-a gândit ce vrea să facă după ce trece această perioadă.
Simona Halep s-a gândit ce vrea după criza sanitară. Este clar acum ce planuri are
Simona Halep, locul 2 WTA, nu a mai jucat un meci oficial de pe data de 22 februarie, când a câștigat turneul de la Dubai. Acum se află și ea, ca mulți alți sportivi, în izolare, și așteaptă reluarea turneelor de tenis, după ce va trece criza sanitară. Campioana noastră susține că, odată cu reluarea competițiilor, turneele care trebuie să aibă prioritate sunt cele de Grand Slam și cele de categorie Premier Mandatory.
„Dacă totul va fi în siguranță și vom putea să călătorim, cred că prioritare ar trebuie să fie turneele mandatory și Grand Slam-urile, în opinia mea. Chiar dacă se schimbă datele, simt că ar trebui să ne concentrăm pe turneele majore”, a declarat Simona Halep la vodcastul Tennis Legends.
Cum va arăta tenisul după ce trece criza sanitară? „Noi, jucătorii, dacă nu avem turnee, nu avem nimic altceva. Aș putea fi implicată în asta, sunt deschisă la așa ceva.Dacă va exista un grup de jucători, atunci cu siguranță mă voi implica și îmi voi spune opiniile”, a mai precizat Simona Halep, referindu-se la modul în care se vor implica sportivii în tenis după ce trece criza sanitară.
Ce decizie a luat Simona Halep de când stă acasă
Chiar cu o zi înainte ca All England Club să anunțe anularea turneului de la Wimbledon, Simona Halep a rememorat într-o manieră aparte succesul din 2019.
Campioana de la Wimbledon și-a redecorat camera într-un mod aparte. Simona Halep a decis să-și înrămeze racheta cu care a jucat anul trecut finala câștigată categoric în fața Serenei Williams, alături de o fotografie în care le prezinta fanilor cel mai prestigios trofeu pe care l-ar fi putut obtine vreodata intr-o cariera de jucatoare profesionista.
„Fiind acasă în fiecare zi, de fapt non-stop, mi-a venit o idee în urmă cu câteva zile și am decis să îmi înrămez racheta cu care am câștigat Wimbledon. O voi agăța de perete, pentru că e frumos să o văd de fiecare dată când intru în această cameră. Lângă rachetă este un tablou cu mine ținând trofeul; am vrut să le înrămez și să le pun laolaltă pentru a le avea ca amintire”, le-a transmis Simona Halep fanilor săi într-un videoclip postat pe Twitter.