09 aug. 2023 | 20:05

Simona Halep ratează o sumă uriașă. Este cel mai mare premiu din istorie: 65 de milioane de dolari

News
Simona Halep ratează o sumă uriașă. Este cel mai mare premiu din istorie: 65 de milioane de dolari

Simona Halep este înscrisă pe lista preliminară de la US Open 2023, dar șansele ei de a participa la această competiție sunt mici, în condițiile este în continuare suspendată și nu a primit verdictul de la tribunalul Sport Resolutions. Jucătoarea din România va rata astfel șansa de a lupta pentru cel mai mare premiu din istoria turneului american, care anul acesta oferă în total 65 de milioane de dolari.

Simona Halep nu poate participa la ediția US Open care oferă cele mai mari premii din istorie

US Open 2023 se va desfășura în perioada 28 august – 10 septembrie 2023, iar Simona Halep este înscrisă pe lista preliminară. Șansele ca jucătoarea din România să participe la acest turneu sunt însă din zi în zi tot mai mici. Sportiva este suspendată provizoriu pentru dopaj și a fost audiată la finalul lunii trecute, dar încă nu a primit niciun verdict, iar organizatorii au avertizat-o că trebuie să-și clarifice situația până în ziua în care va avea loc tragerea la sorți.

Cazul jucătoarei tărăgănează de mai multe luni. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a amânat de mai multe ori audierea, iar acum judecătorii nu au dat verdictul pentru că volumul probelor și declarațiilor este foarte mare, iar analiza acestora complicată. Simona Halep a fost suspendată provizoriu pe data de 7 octombrie, dar ultimul meci l-a jucat pe 29 august 2022, când a fost eliminată de la US Open 2022. ITIA a mai pus o „piatră de moară” în dosarul ei când a transmis, în luna mai, că a găsit „iregularități” în pașaportul biologic.

Simona Halep a început săptămâna pe locul 58 WTA, iar când a fost suspendată se afla pe poziția a 9-a.

Cinci decenii de egalitate a plăţilor la Flushing Meadows

US Open a devenit în anul 1973 prima competiție unde premiile au fost egale la masculin și feminin, iar premiul cel mare a fost de 25.000 de dolari. Anul acesta fiecare câștigător va primi un cec de trei milioane de dolari. Turneul de anul acesta este dotat cu premii totale de 65 de milioane de dolari, suma fiind cu opt la sută mai mare decât cea din 2022.

Premiile de la US Open 2023

Câștigători: 3.000.000 dolari

Finaliști: 1.500.000 dolari

Semifinale: 775.000 dolari

Sferturi de finală: 455.000 dolari

Optimi: 254.000 dolari

Turul III: 191.000 dolari

Turul II: 123.000 dolari

Turul I: 81.500 dolari

Faza calificărilor va oferi, de asemenea, premii importante: 22.000 de dolari pentru cei care vor disputa primul tur şi 45.000 de dolari pentru cei care vor ajunge în turul trei.

Parteneri