Simona Halep, pusă la treabă de Patrick Mouratoglou. Cum arată antrenamentul româncei VIDEO

de: Gabriel Peneș
15 04. 2022

Simona Halep, pusă la treabă de Patrick Mouratoglou. Jucătoarea din Constanța și-a început în forță colaborarea cu faimosul antrenor francez. Românca se pregătește la Academia de tenis deținută de acesta pentru revenirea în competițiile oficiale, după accidentarea suferită la Miami. Simona Halep a împărtășit cu fanii săi câteva dintre exercițiile dure pe care le face într-o ședință de antrenament.

Simona Halep, pusă la treabă de Patrick Mouratoglou

Simona Halep, pusă la treabă de Patrick Mouratoglou. Fostul lider mondial a început munca alături de reputatul antrenor francez, cel care a condus-o pe Serena Williams spre 10 dintre cele 23 de trofee de Grand Slam ale acesteia. Românca a convinsă că poate spera revenirea în elita mondială, dar și la un nou titlu de Mare Șlem.

„I-am propus lui Patrick să lucrăm împreună, pentru că îmi doresc cu adevărat să revin în top. Am simțit că el este cea mai potrivită persoană să mă ajute să realizez asta.

Am fost norocoasă că a fost disponibil. Vreau să revin în top și, firește, visez să câștig un alt titlu de Grand Slam, pentru asta lucrez zi de zi”, a declarat Simona Halep pentru Tennis Majors.

Cum arată antrenamentul româncei

Simona Halep se antrenează de zor la Academia Mouratoglou de la Bion, pe Coasta de Azur, locul unde s-a pregătit și înainte de turneele din SUA.

„Patrick a făcut-o pe Serena mai bună, iar asta l-a pus în topul antrenorilor. Nu-l știam înainte de acest an. Nu am vorbit niciodată și nu știam cum e. Dar am văzut că are o personalitate puternică. M-am gândit că ne-am potrivit și de aceea sunt aici”, a mai declarat Simona Halep pentru sursa citată.

Simona Halep a ales să împărtășească fanilor câteva imagini filmate la una dintre ședințele de pregătire fizică. „E prima dată în viața mea când zâmbesc făcând acest exercițiu,” a scris Halep în descrierea unui videoclip postat pe InstaStories, care o arată lucrându-și zona abdomenului alături de preparatorul fizic, Theo Cercel.

Actualul număr 20 mondial va reveni în competițiile oficiale odată cu turneul de la Madrid, pe care Ion Țiriac l-a vândut de curând pentru 360 de milioane de euro. Competiția pe care românca a câștigat-o de două ori, va începe pe 28 aprilie. Apoi, Halep va participa la întrecerea WTA 1000 de la Roma, 9-15 mai, locul unde, în 2021, a suferit teribbila accidentare de la gamba stângă ce a scos-o din joc pentru trei luni.

Simona Halep va lua startul și la Roland Garros, unde este cap de serie 20, turneu de Grand Slam de la care a absentat anul trecut. Românca a primit vestea mai puțin plăcută conform căreia Patrick Mouratoglou nu-i va fi antrenor „full-time”, ci se va împărți între ea și rolul de consultant și comentator pentru postul France TV. Competiția din capitala Franței va avea loc în perioada 22 mai – 5 iunie.