Simona Halep, prima reacție după ce s-a calificat pentru prima dată în finala de la Wimbledon. Ce a simțit la sfârșitul meciului

de: Claudiu Surmei
11 07. 2019

Simona Halep a învins-o pe Elina Svitolina cu scorul de 6-1, 6-3 și s-a calificat în finala de la Wimbledon pentru prima dată în carieră. Constănțeanca a urcat 3 locuri în ierarhia WTA după victoria din semifinale. Simona a oferit prima reacție la scurt timp după victoria în fața Elinei Svitolina.

Simona Halep e cu gândul la trofeul de la Wimbledon

„E unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. Vreau să mă bucur de tenis. Nu a fost chiar atît de ușor cum o arată scorul, dar am luptat din greu ca să câștig acest meci. Am stat bine fizic, am avut o tactică bună. Am mai multă experiență pozitivă pe teren, nu mai renunț. Încerc să fiu cea mai bună, să lupt până la capăt. Nu contează cu cine voi juca în finală, e ultimul meci al turneului”, a declarat Simona Halep după victoria din semifinale.

Românca se află la prima finală din carieră la Wimbledon. Aflată pe locul 7 WTA înainte de startul turneului, Simona a reușit să urce 3 locuri în clasament și să se claseze pe a patra poziție, pe care se va menține indiferent de rezultatul din finala de sâmbătă.

Fostul mare campion suedez Mats Wilander a comentat prestația Simonei Halep din semifinala de la Wimbledon.

„Primele două gameuri au fost echilibrate, au fost cele mai bune din tot meciul. Apoi, Simona a fost din ce în ce mai bună. E greu să o răneşti pe Halep când joci doar de pe linia de fund. Halep s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, a jucat foarte agresiv, şi-a împins adversara în spate. Tu spuneai (n.r. i se adresează Barbarei Schett) de forehand, dar pe mine m-a impresionat şi bachandul ei. Şi-a fixat adversara şi a punctat decisiv cu backhandul. E foarte puternică mental şi a demonstrat că poate câştiga turnee de Grand Slam în continuare”, a declarat Wilander.