Simona Halep și-a pierdut locul din TOP 10 WTA. Jucătoarea din România este suspendată pentru dopaj și de la finalul lunii august nu a mai jucat niciun meci, așa că această coborâre nu este o surpriză. Antrenorul Patrick Mouratoglou nu are însă motive de supărare. Jucătorul cu care lucrează, danezul Holger Rune, a urcat pe locul 10 ATP.
Simona Halep și-a pierdut după cinci luni locul câștigat cu atâta râvnă în elita tenisului. A revenit în top 10 WTA pe 15 august 2022, după ce a câștigat turneul de la Toronto, dar după US Open 2022 nu a mai jucat niciun meci. A încheiat anul pe locul 10, iar la actualizarea clasamentului WTA din 9 ianuarie 2023 este pe locul 12. Coborârea jucătoarei din România nu este o surpriză.
Sportiva din România este suspendată provizoriu pentru dopaj și a nu a avut posibilitatea să-și apere punctele după ce a câștigat Melbourne Summer Set în anul 2022. Ultimul meci l-a jucat la US Open 2022, când a fost învinsă încă din primul tur. A fost turneul unde a fost din nou testată, iar testul său a fost pozitiv la Roxadustat.
Simona Halep va încerca luna această să arate că nu este vinovată și că produsele ei nutritive au fost contaminate accidental. Deocamdată a ratat primul turneu important din acest an. Australian Open începe pe data 16 ianuarie fără sportiva din România.
Patrick Mouratoglou nu este foarte afectat de coborârea Simonei Halep. Antrenorul pare să fi uitat de sportiva din România și vorbește tot mai rar de tenisul feminin. Acum are un nou discipol. Jucătorul pe care îl antrenează a urcat prima oară pe locul 10 ATP.
Holger Rune a profitat de jocul rezultatelor. Polonezul Hubert Hurkacz și-a pierdut poziția din TOP 10 ATP, după ce a fost învins de italianul Matteo Berrettini și americanului Taylor Fritz, la United Cup. Holger Rune are 19 ani și își propune să ajungă liderul clasamentului profesionist.