Simona Halep nu pierde timpul, are un nou partener: „Am primit un telefon și după trei zile eram în avion cu destinația Franța“
Viața personală și profesională a Simonei Halep a fost intens discutată în ultima perioadă, mai ales că sportiva a avut parte de evenimente importante pe ambele planuri. Acum, constănțeaca se află iar în atenția presei, ca urmare a unor noi declarații.
Cine ar putea fi noul bărbat din viața Simonei Halep?
Simona Halep a avut de depășit mai multe provocări în viața personală și profesională, însă sportiva pare că este pregătită pentru un nou capitol al vieții sale. Constănțeanca și-a încheiat recent sezonul competițional, optând pentru a-și aloca o perioadă timp care să o ajute să se refacă pe toate planurile, aceasta trecând printr-un divorț, dar și printr-o operație la nas.
Acum însă, Simona Halep, numărul 9 în clasamentul WTA, dă semne că s-ar pregăti pentru un nou sezon competițional, alături de Patrick Mouratoglou, care în acest moment îl antrenează pe Holger Rune, la îndemnul Simonei.
Recent, publicația poloneză TVP Sport a anunțat că Mouratoglou și-a exprimat deja interesul pentru a-i găsi un nou antrenor Simonei Halep, iar potrivit primelor informații, ar putea fi vorba de despre unul de origine poloneză, urmând astfel modelul jucătoarei de tenis, Iga Swiatek.
Publicația citată l-a menționat pe Piotr Gryńkowski (30 de ani, locul 1.846 ATP), despre care a spus că a fost sunat și invitat să petreacă mai multe zile la Academia de tenis a lui Mouratoglou, aflată la Biot, în Franța.
„Am primit un telefon și după trei zile eram în avion cu destinația Franța”, a dezvăluit Piotr Gryńkowski, care l-ar fi antrenat în trecut și pe liderul mondial din WTA, Iga Swiatek. Potrivit presei internaționale, antrenorul polonez nu este singurul nume luat în calcul de către Patrick Mouratoglou, Albert Chudy se află și el în probe pentru acest post.
Care este starea de sănătate a Simonei Halep după intervenția chirurgicală suferită
Simona Halep a început pregătirile ușoare pentru noile competiții care vor urma, la o lună după rinoplastia efectuată de chirurgul Daniel Popescu. Tenismena a primit interdicția de a se expune la soare și de a purta ochelari de soare pe nas pentru încă trei luni.
Ea a început deja antrenamentele fizice ușoare, iar locul unde va efectua aceste pregătiri va fi clubul rezidențial al lui Ion Țiriac, cel mai potrivit pentru condițiile care i-au fost impuse Simonei Halep de către medici.
Pe lângă restricțiile legate de expunerea la soare, Simona Halep trebuie să aibă în vedere mai multe precauții și îngrijiri speciale, precum evitarea suflării nasului, pe care trebuie să evite să își sufle nasul, fiind nevoie să-l curețe cu bețișoare de urechi înmuiate în apă oxigenată / betadină, să strănute pe gură și să utilizeze creme hidratante pentru pielea uscată/crăpată, potrivit prosport.
De asemena, Simona Halep a primit recomandări cu privire la efectuarea unor spălături cu apă de mare sau ser fiziologic. În plus, aplecarea în față cu capul mai jos decât nivelul inimii este interzisă.