Simona Halep, mesaj straniu de Ziua Îndrăgostiților: „Sunt o criminală” VIDEO

Simona Halep, mesaj straniu de Ziua Îndrăgostiților: „Sunt o criminală” VIDEO
Simonja Halep va debuta în turneul de la Dubai chiar astăzi, de Ziua Îndrăgostiților

Simona Halep, mesaj straniu de Ziua Îndrăgostiților. Fostul lider mondial va debuta, luni, în turneul WTA 500 de la Dubai, pe care l-a câștigat în 2015 și 2020. Soția lui Toni Iuruc o va înfrunta în primul tur pe jucătoarea americană Alison Riske. De 14 februarie, Simona Halep apare într-un clip pe Instagram în care face o urare mai ciudată cu ocazia Valentine’s Day.

Simona Halep, mesaj straniu de Ziua Îndrăgostiților

Simona Halep, mesaj straniu de Ziua Îndrăgostiților. Fostul lider mondial va lua startul la primul dintre cele două competiții la care participă în zona Golfului, în această lună. Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 14-19 februarie, pe hard. Acesta face parte din categoria WTA 500 și are premii totale în valoare de 703.580 de dolari.

Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar ultima ediție i-a revenit ibericei Garbine Muguruza. Jucătoarea din Constanța nu va avea niciun antrenor lângă ea, după ce a decis să pună punct colaborării cu Adrian Marcu și Daniel Dobre.

„Nu am căutat un antrenor. Am un sparring (n.r. – partner) de la Academia Mouratoglou, o să vină cu mine la aceste turnee, să ne cunoaștem. În 2013, am fost în această situație și am fost OK. Am mai multă experiență acum și cred că o să fiu OK. Clasamentul chiar nu contează în momentul acesta, vreau doar să fiu sănătoasă și să joc cât se poate de bine”, a spus Simona Halep înainte de plecarea spre Dubai.

„Sunt o criminală”

Simona Halep nu putea uita că astăzi este Ziua Îndrăgostiților. Ea a postat pe Instagram o fotografie cu un superb buchet de trandafiri primit de la soțul său, Toni Iuruc. Pe de altă parte, tot pe Instagram a apărut un clip în care actualul număr 23 mondial transmite un mesaj cu ocazia aceleiași sărbători ce celebrează iubirea.

„Sunt o criminală. Sunt aici ca să te vânez. Mi-am pierdut numărul de telefon, pot să-l am pe al tău? La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților!”, spune Simona Halep într-o filmare în care ține un trandafir roșu în mână.

Totuși, clipul pare filmat într-un alt an, mai ales că Simona Halep și-a schimbat, de curând, coafura și culoarea părului, lucru cu care s-a mândrit, de asemenea, pe rețeaua socială. Iar imaginea ei actuală nu corespunde cu cea din apariția din filmarea pomenită anterior. Simona Halep și Tonoi Iuruc s-au căsătorit civil în 15 septembrie, anul trecut, iar în toamna acestui an vor să facă și cununia religioasă, urmată de o nuntă „ca-n povești”.