Simona Halep traversează cea mai grea perioadă din viața sa. A fost depistată pozitiv și a fost suspendată patru ani de tribunalul Sport Resolutions, din cauza unui supliment contaminat, așa cum susține sportiva. Fostul său antrenor, Darren Cahill, a dezvăluit că românca lua suplimente și în perioadîa în care au colaborat și a spus cum procedau în privința acestora.
Simona Halep a primit verdictul în cazul de dopaj cu Roxadustat și nereguli în privința pașaportului biologicî, acestea fiind observate după efectuarea a 51 de analize. Ea a fost suspendată patru ani, până pe data de 6 octombrie 2026. Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a susținut la auderi că nu s-a dopat cu bună știinșă, ci că a luat un supliment contaminat cu substanța interzisă.
Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, care a susținut-o de la începutul scandalului, a vorbit cu legendarul Jimmy Connors despre suspendarea acesteia și a afirmat că este nevinovată. Australianul a mărturisit că Simona Halep lua suplimente și în perioada în care colaborau, dar verifica și de căte trei ori pentru a se asigura că nu sunt probleme.
”Felul în care se comporta față de cariera ei și cât de atentă era să nu cumva să ia ceva ilegal, să nu cumva să intre ceva ilegal în organism. Simona se asigura că verificăm de trei ori totul. Știu cât de important e și a fost pentru ea să fie curată. Nimic nu s-a schimbat.
Știu că nu ar face nimic de acest fel în mod intenționat. Ar fi greșit. Fără îndoială a existat o problemă cu o substanță din suplimentele pe care le lua. Până și ITIA a transmis că acceptă ideea că a existat o contaminare a unui supliment. Desigur, e responsabilă pentru asta și o știe, dar pentru mine să comentez mai mult decât am făcut-o deja ar fi greșit. Aștept să văd ce se întâmplă la TAS. Are alături de ea experți, o echipă bună, oameni care cred în ea și în nevinovăția ei”, a decarat Darren Cahill, la Advantage Connors.
Antrenorul australian a mai afirmat că Simona Halep are toată susținerea lui si că speră ca la TAS să se afle adevărul pentru ca acesta să revină cât mai repede pe teren.
Un trofeu de Mare Șlem a cucerit Simona Halep în peerioada în care era antrenată de Darren Cahill, Roland Garros 2018.
Ion Țiriac, un apropiat al Simonei Halep a spus că are în continuare încredere în campioana de la Roland Garros și Wimbledon și este convins că aceasta nu a luat substanța interzisă cu bună știință. Mai mult, miliardarul este de părere că sportiva ar trebui să dea în judecată pe toată lumea, mai ales pe cei care i-au recomandat suplimentul contaminat cu Roxadustat.
”Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și de la început toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach.Nu era nimic înjositor să-i întrebi ce se întâmplă, ce a făcut.
Citește și: Marea gafă comisă de Simona Halep în scandalul de dopaj. Ce a omis să spună și cum s-a justificat la audieri
Că Simona Halep nu a luat voluntar îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori”, a afirmat Ion Țiriac.
Simona Halep a primit o suspendare de patru ani în cazul de dopaj, dar din dosarul procesului reiese că ITIA a cerut o pedeapsă mai mare, mai exact șase ani. Neregulile descoperite în pașaportul biologic al sportivei i-au determinat pe cei de la ITIA să creadă că sportiva se dopa de mai multă vreme și de aceea au vrut o sancțiune și mai aspră.
De asemenea, ITIA a cerut ca Simonei Halep să i se ia banii și trofeele obținute din momentul în care pașaportul biologic a început să prezinte neregularități, în perioada 8 martie 2022 și până pe 7 octombrie 2022. Însă, tribunalul Sport Resolutions a respins cererile și sportiva din Constanța trebuie să returneze doar suma de 80.000 de dolari, câștigată pentru prezența pe tabloul de simplu de la US Open 2022.