Simona Halep este suspendată pentru dopaj și cum nu îi este permis să participe la competiții oficiale are mai mult timp pentru afaceri. Jucătoarea de tenis a investit câteva milioane bune în turism și are planuri mari în acest domeniu. Doar în Brașov deține o pensiune și un hotel. Ambele clădiri au parte de lucrări de renovare și modernizare.
Simona Halep a investit bani mulți pe litoralul românesc, dar nu a neglijat nici zona montană. Are mai multe hoteluri și pensiuni, iar în acest domeniu a avut multe de învățat de la fostul soț, Toni Iuruc. După ce s-a declanșat scandalul de dopaj a fost suspendată și nu a avut voie să participe la competițiile organizate de WTA și ITF, așa că a avut mai mult să-și analizeze afacerile.
În anul 2017 a cumpărat un hotel și o pensiune din Brașov pe care a plătit două milioane de euro. Pensiunea este în renovare așa că anul acesta nu a primit clienți. Cât privește hotelul de patru stele acesta era mult prea mic față de numărul de cereri de cazare, așa că a decis să-i mai adauge un etaj. Lucrările sunt în plină desfășuarare, scrie click.ro.
Așa cum spunea, Halep are investiții importante și pe litoral. Un complex de apartamente în Mamaia Nord-Năvodari, un altul într-o zonă foarte bună, aproape de malul mării, dar și-a cumpărat și un teren la Snagov unde și-a construit o casă foarte frumoasă dotată cu sală de forță și teren de tenis.
Simona Halep va termina sezonul pe locul 10 WTA, dar nu se află pe lista de Australian Open și în primele luni ale anului viitor va trebui să se prezinte în fața unui tribunal independent din Londra pentru a răspunde acuzațiilor de dopaj. Există informații care spun că agentia de farmacologie pe care a angajat-o să-i investigheze cazul ar fi descoperit că suplimentele nutritive pe care le folosește jucătoarea au fost produse într-o fabrică de medicamente. Acolo s-ar fi produs contaminarea accidentală.