Simona Halep i-a răspuns Serenei Williams, după mesajul acid al americancei. Ce i-a spus românca

de: Stan Nicu
18 09. 2023

​Serena Williams a transmis un mesaj plin de mister după ce ITIA a suspendat-o 4 ani pe Simona Halep pentru dopaj. Acum, Simona Halep i-a răspuns Serenei Williams, după mesajul acid al americancei. Ce i-a spus românca.

Simona Halep le dă peste nas tuturor celor care au criticat-o, inclusiv Serenei Williams

Simona Halep le-a răspuns tuturor celor care au criticat-o în ultimele zile, preintre acești numărându-se Serena Williams, Nicole Gibbs, Eugenie Bouchard, Danielle Collins…etc, într-un interviu pentru Front Office Sports.

”Cred că toată lumea are dreptul să mă judece, pentru că tribunalul a decis că este vina mea. Cineva mi-a spus azi că jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a declarat Simona Halep, potrivit Front Office Sports.

Mesajul Serenei Williams a fost unul scurt și enigmatic: ”8 este un număr mai bun”. Imediat, pe rețelele sociale au apărut tot felul de interpretări după postarea americancei.

Citește și: De ce o urăște Serena Williams pe Simona Halep

Ce vrea să spună Serena Williams cu mesajul ei?

Astfel, mulți dintre fanii americancei sunt de părere că Serena Williams face aluzie la finala pierdută categoric la Wimbledon (în 2019, scor 2-6, 2-6) împotriva Simonei Halep. În cazul în care s-ar fi impus în ultimul act de la All England Club, Serena Williams ar fi ajuns la 8 titluri pe iarba londoneză.

De asemenea, cu ajutorul acelui titlu, Serena Williams ar fi ajuns la un total de 24, egalând-o astfel pe legendara Margaret Court. Asta a fost, de altfel, marea obsesie a Serenei Williams în ultima parte a carierei. Să fie cel puțin egala lui Margaret Court în cel mai important clasament din tenisul de câmp, cel al titlurilor majore.

Alți internauți sunt de părere că Serena Williams ar fi sugerat că 8 ani de suspendare ar fi fost mai indicați pentru Simona Halep, din partea tribunalului independent Sport Resolutions.

Simona Halep va contesta decizia suspendării

În interviul acordat Simona Halep a declarat cum a reacționat când a auzit câți ani a fost suspendată.

Citește și: Cu ce o are la mână Toni Iuruc pe Simona Halep

„Am fost încrezătoare după audiere, pentru că au fost atât de multe lucruri care nu aveau sens şi care nu sunt corecte. Când am primit decizia, am fost complet şocată. Nu-mi venea să cred că m-au suspendat timp de patru ani.

Nu au găsit nimic rău în sângele meu. Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ceea ce a prezentat [echipa ei juridică]. M-au judecat pe baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă. Este pur şi simplu o nebunie”, a spus Simona Halep.

De asemenea, sportiva noastră, fost număr unu WTA, a anunțat că va face apel la cea mai înaltă instanță sportivă împotriva deciziei Agenției Internaționale de Integritate în Tenis (ITIA) pentru suspoendarea primită pentru două încălcări separate ale regulilor antidoping.