Simona Halep, elogiată de viitoarea adversară. „Doar trebuie să nu mă uit la nume”

de: Gabriel Peneș
07 01. 2022

Simona Halep, elogiată de viitoarea adversară. Campioana din România a reușit să se califice în semifinalele turneului Melbourne Summer Set. Ea a învins-o în sferturi pe elveţianca Viktorija Golubic, scor 6-2, 5-7, 6-4. Simona Halep o va întâlni în penultima fază a competiției pe chinezoaica de 19 ani, Qinwen Zheng (126 WTA), venită din calificări. Partida va avea loc, sâmbătă, nu înainte de ora 4.00 dimineața, ora României.

Simona Halep, elogiată de viitoarea adversară

Simona Halep, elogiată de viitoarea adversară. Fostul lider mondial a reușit să se califice în semifinalele turneului Melbourne Summer Set 1 după ce a învins-o pe elveţianca Viktorija Golubic, scor 6-2, 5-7, 6-4. În penultima rundă a competiției, românca o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng ( 126 WTA), venită din calificări. Partida va avea loc, sâmbătă, nu înainte de ora 4.00 dimineața, ora României.

În ciuda victoriei, Simona Halep nu a fost mulțumită de jocul său. Ea chiar și-a criticat într-o manieră „neortodoxă” serviciul, pe care l-a caracterizat ca fiind „de rahat”.

„Nimic nu a mers astăzi, serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta, îmi cer scuze pentru cuvânt, dar chiar aşa a fost. Am luptat mult cu mine însămi azi, a fost dificil să-mi controlez emoţiile, dar ea m-a adus în această situaţie, a pus presiune pe mine şi mi-a fost greu să mă descurc. Dar dacă vrei să câştigi, nu trebuie să renunţi, asta am făcut astăzi şi sunt foarte fericită că am reuşit”, a declarat Simona Halep la finalul partidei de vineri.

„Doar trebuie să nu mă uit la nume”

Simona Halep (20 WTA) va juca în semifinale cu chinezoaica de 19 ani, Qinwen Zheng (126 WTA), venită din calificări. Aceasta a obținut victorii în fața japonezei Mai Hontama (150 WTA), scor 4-6, 6-2, 6-3, a Verei Zvonareva (81 WTA), scor 5-7, 6-3, 6-4 și a Anei Konjuh (67 WTA), scor 7-6, 7-6.

Într-un scurt interviu pentru WTA Insider, Zheng a mărturisit că era grasă în copilărie și se îmbolnăvea des.

„Am fost grasă când eram copil și eram bolnăvicioasă. Așa că părinții mei mi-au spus să aleg un sport pe care să-l practic. Am încercat badminton, baschet, apoi tenis. Am ales tenisul pentru că îmi place competiția, mai ales sentimentul acela când îți bați adversarul”, a declarat Zheng, conform sursei citate.

Chinezoaica de 19 ani a mărturisit că Simona Halep a fost unul dintre modele sale. Ea e de părere, totuși, că poate să câștige partida contra româncei, cu condiția să uite împotriva cui joacă.

„Când eram la junioare, tatăl meu vorbea despre Simona Halep, pentru că e o luptătoare adevărată. Voi da tot ce am mai bun mâine. Cred că am nivelul de joc necesar pentru a câștiga. Doar trebuie să nu mă uit la numele jucătoarei cu care joc, pentru că e Simona”, a mai spus Qinwen Zheng, imediat după calificarea în semifinale, a mai notat aceeași sursă.

Dacă va trece de sportiva din China, Simona Halep va urca și în ierarhia WTA, până pe locul 15. În finală, soția lui Toni Iuruc ar înfrunta-o pe învingătoarea din partida ce le va opune pe nipona Naomi Osaka (13 WTA) și pe rusoaica Veronika Kudermetova (31 WTA).