În cazul Simona Halep dopată s-a făcut anunţul aşteptat de toţi fanii sportivei, românca poate zâmbi din nou: „Va mai juca tenis”. Sportiva a fost audiată la finalul lunii iunie în cazul de dopaj și încă așteaptă verdictul din partea tribunalului Sports Resolutions.
Simona Halep va mai juca tenis, este de părere Daniel Dobre, cel care a antrenat-o pentru Wimbledon 2019 și actual vicepreședinte al Federației Române de Tenis.
Acesta a vorbit despre situația în care se află Simona Halep. Conform specialistului, acesta va mai juca tenis indiferent ce se va întâmpla.
Chiar dacă decizia oficială a tribunalului Sports Resolutions nu a venit nici până în momentul de față, în urma audierii din iunie, multe persoane o susțin pe sportiva din România și așteaptă cu sufletul la gura să o revadă juând tenis.
Printre aceste persoane se numără și Daniel Dobre, care a subliniat de curând că Simona Halep va reveni pe teren indiferent ce se va întâmpla. Daniel Dobre crede că sportiva va mai juca, în contextul în care toată lumea știe că are „un mare respect pentru fair play în tenis”.
„N-am discutat cu ea de foarte mult timp. Am avut câteva mesaje și ea știe că toată lumea o susține. Așteptăm toți cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă, dar la cum o știu pe Simona va lupta până la capăt. Eu cred că va reveni mai puternică.
Sunt sigur că va mai juca indiferent ce se va întâmpla. Are toată susținerea noastră, noi toți o cunoaștem, știm că este curată, că are un mare respect pentru fair play în tenis. Este campioana noastră și va rămâne așa”, a declarat Daniel Dobre pentru GSP.
Conform celor spuse de Daniel Dobre, toți cei care o cunosc pe sportiva noastră o susțin așa cum pot.
„Federația nu are nicio pârghie, în afară de o susținere morală. Există reguli foarte clare. Una dintre el spune că nu ai voie cât timp ești suspendat să te antrenezi în locuri oficiale. Ești cumva blocat, dar oamenii care o cunosc și cei din Federație o susțin pe toate căile. A fost și acea petiție, există o comunicare cu apropiații, ea are tot sprijinul în limita regulilor, pentru că ești foarte restrâns de regulile internaționale.
Toată lumea se întreabă despre verdict. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți oameni pe la turneele din străinătate. Nu pot spune că este drept sau nedrept. Există niște reguli, niște căi, iar această entitate este total independentă, care are propriile reguli și legi”, a mai spus Daniel Dobre.