Simona Halep a participat aseară la petrecerea jucătoarelor de la Dubai, lucru care a încântat-o, din ce se poate observa în imagini. Sportiva noastră a ales o rochie diferită de cele pe care le-a mai purtat până acum la evenimente.
Simona Halep participă în această săptămână la turneul WTA de la Dubai. Sportiva a participat aseară la petrecerea jucătoarelor și a fost foarte încântată de acest eveniment, lucru care se poate observa în imaginile surprinse de fotografi. Pentru eveniment, Halep s-a pregătit cât se poate de mult. Ea a ales o rochie simplă, neagră, largă, cu o inserție din voal. Constănțeanca a accesorizat ținuta cu un ceas, o pereche de cercei fini, de mici dimensiuni, și multe zâmbete.
Halep și-a propus obiective importante în 2020, printre care o medalie olimpică la Jocurile de la Tokyo, dar și o nouă coroană de Grand Slam, după cele cucerite la Wimbledon și Roland Garros până acum. Mentorul ei, Țiriac, crede însă că se apropie momentul retragerii pentru marea campioană.
„Nu poţi s-o compari pe Simona cu Serena sau cu Federer, care e cel mai bun jucător din toate timpurile. Simona, la vârsta de 29 de ani, e o jucătoare matură, foarte tânără, dar e absolut logic şi normal să spună că până aici e, mi-a ajuns. E femeie şi îşi doreşte copii. Darurile pe care Simona le-a făcut poporului român rămân în istorie”, a spus afaceristul într-un interviu pentru sport.ro.