Simona Halep, anunț devastator: „3 luni în depresie”
Simona Halep este gata să revină în circuitul WTA la începutul lunii viitoare, când este invitată la Palermo. Peste cinci luni de pauză pentru fostul lider mondial, cea mai mare astfel de perioadă de la începutul carierei. Simona spune că a trecut cu bine peste această perioadă, dar altele au fost momentele grele ale carierei. Anul trecut a avut probleme cu o accidentare la spate, dar cel mai greu i-a fost după finala de la Roland Garros 2017. A pierdut atunci cu Jelena Ostapenko, un meci pe care l-a avut în mână. Au urmat trei luni de depresie, recunoaște chiar Halep.
Finala de Roland Garros din 2017, pierdută la Jelena Ostapenko, efect devastator pentru psihicul Simonei Halep
„Am avut și eu momente de cădere, iar cel mai greu moment din viața mea a fost în 2017, când am pierdut finala de la Roland Garros cu Jelena Ostapenko. Trebuie să recunosc că trei luni am fost în depresie. Mă trezeam noaptea plângând, dar n-am lipsit nicio zi de la antrenament.
A fost cel mai mare eșec din cariera mea. Bine, finală de Grand Slam nu e eșec, dar faptul că am condus meciul și n-am reușit să-l inchei, a fost un eșec pentru mine. Darren mi-a spus că nu mulți sportivi reacționează așa la un eșec atât de mare. El mi-a zis că am puterea să merg mai departe și atunci am crezut și mai mult în mine”, a declarat Simona Halep pentru treizecizero.ro.
În 2017, Simona Halep pornea ca mare favorită în finala Roland Garros contra Jelenei Ostapenko. Iar prima parte a meciului părea să confirme calculele hârtiei. Românca a avut 6-4, 3-0 și chiar mingi de a face 4-0. A ratat acele șanse, iar jocul ei s-a prăbușit inexplicabil din acel moment. Letona a profitat, a jucat la risc, iar toate mingile i-au intrat. Halep avea să piardă acea finală, 6-4, 4-6, 3-6. Era al doilea eșec în ultimul act al unui Grand Slam, după Roland Garros 2014, în fața Mariei Sharapova. Urma o nouă finală pierdută, a treia, la Australian Open 2018, eșec la Caroline Wozniacki. Primul Grand Slam a venit în 2018, la Roland Garros, finală cu Sloane Stephens. Iar 2019 a adus titlul de la Wimbledon, cu o victorie în fața Serenei Williams.