Simona Halep, adversară schimbată în turul 1 la Cincinnati. Cu cine joacă și de la ce oră
Simona Halep, adversară schimbată în turul 1 la Cincinnati. Fostul lider mondial și-a adjudecat într-o manieră entuziasmantă cel de-al 24-lea trofeu din carieră după ce s-a impus în turneul de la Toronto. Românca a reușit să reintre după un an, cu această ocazie, în Top 10 mondial, ocupând poziția a 6-a. Simona Halep va participa și la competiția WTA 1000 de la Cincinnati, săptămâna aceasta.
Simona Halep, adversară schimbată în turul 1 la Cincinnati
Simona Halep, adversară schimbată în turul 1 la Cincinnati. Fostul lider mondial a câștigat turneul WTA Toronto după ce a învins-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu scorul de 6-3, 2-6, 6-3. Este cel de-al 24-lea titlu din carieră și al 9-lea cucerit în competiții WTA 1000.
Simona Halep a fost încurajată pe parcursul întregii întâlniri de numeroșii fani români prezenți în tribune. A fost și motivul pentru care tenismena le-a și mulțumit în mod special la finalul meciului.
„În primul rând, aș vrea să mulțumesc tuturor pentru că m-au susținut. A fost o nebunie, azi, așa că vă mulțumesc. Nu am renunțat la nicio minge. A fost un meci greu, incredibil. Este o jucătoare foarte bună, din TOP 10. A fost adevărată provocare pentru mine să vin și să dau tot ce am mai bun. Am luptat până la final și sunt mulțumită de cum m-am descurcat pe teren, astăzi”, a spus Halep la interviul de pe teren, după ce s-a impus pentru a treia oară la Rogers Cup.
Cu cine joacă și de la ce oră
Simona Halep nu va avea pauză, ea luând startul săptămâna aceasta, într-un alt turneu WTA 1000, cel de la Cincinnati. Românca nu s-a impus niciodată aici, deși a jucat trei finale, în 2015, 2017 și 2018. În primul tur, Simona trebuia să o înfrunte pe Karolina Muchova, cea pe care o învinsese în runda inaugurală de la Wimbledon, dar jucătoarea din Cehia a declarat forfait înainte de startul turneului, din cauza unor probleme medicale.
Prin urmare, Simona Halep va avea o altă adversară în runda inaugurală. Este vorba de rusoaica , Anastasia Potapova (54 WTA). Aceasta a pierdut în ultimul tur al calificărilor în fața Annei Kalinskaya, dar va juca pe tabloul principal din postura de „lucky looser”. Halep și Potapova s-au mai întânit de două ori, de fiecare dată victoria revenind campioanei române. Ambele meciuri au avut loc în 2021. Rusoaica are un titlu WTA în Palmares, câștigat în acest an la Istanbul, dar și alte 3 finale pierdute, la Moscova și Tashkent, în 2018, respectiv la Praga, luna trecută.
Partida Halep – Potapova este programată în noaptea de marți spre miercuri, și nu va începe mai devreme de ora 24.00, ora României. Dacă va trece de Potapova, Simona o va întâlni în turul secund al turneului din Ohio pe Veronika Kudermetova (20 WTA), cea care s-a impus în partida din primul tur contra cehoaicei Barbora Kerjcikova (19 WTA), scor 6-3, 6-3. Simona Halep și Veronika Kudermetova s-au întâlnit de trei ori până acum, iar românca s-a impus de fiecare dată.
Sursa foto: nationalbankopen.com