Silvia Dumitrescu a îmbătrânit rău, dar cu eleganță. Chipul ei e brăzdat de riduri
Silvia Dumitrescu, în vârstă de 61 de ani, s-a aflat azi în platoul emisiunii Neatza cu Răzvan si Dani, unde a cântat un colaj de piese, cu energia-i binecunoscută.
Silvia Dumitrescu a îmbătrânit rău, dar cu eleganță
Deși vârsta nu i se cunoaște când vorbim despre atitudinea și energia se, se pare totuși că ea își face simțită prezența, totuși, pe chip. Silvia Dumitrescu a vorbit despre momentul lansării sale, dar nu numai.
”Perioada anilor 80 este perioada in care eu m-am lansat. Sunt mai mare ca Loredana. Eu m-am lansat la vârsta de 24 de ani, ea la 16. Parintii mei au vrut sa ma fac medic, am dat la Medina. M-am inscris la Scoala Populara de Arta fara ca parintii mei sa stie. I-am invitat si cand au vazut ca am apluaze la concert, le-a crescut inima și si-au dat seama ca acestea mi-e drumul.
Mihaela Runceanu mi-a fost mentor, am imprumutat de la ea lucruri interesante, era dura cand veneai nepregatit. Cand elevele mele nu invata, le cert.
Le-o dau exemplu pe Andrada Popoviciu de la X Factor elevelor mele. Toata lumea crede ca muzica pop, jazzul sunt usoare, dar nu e chiar asa, pe langa voce trebuie sa ai un bagaj de cunostinte imens. Să fii original. M-am răsfățat azi, eu de 5 luni nu am mai apărut nicăieri”, a spus Silvia Dumitrescu la Neatza cu Razvan si Dani de la Antena 1.
Cine este Silvia Dumitrescu
Silvia Dumitrescu s-a născut la data de 3 octombrie 1959, în București. Ea este o interpretă de muzică pop din România. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, la clasa regretatei Mihaela Runceanu, lansându-se la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia ’85 unde a obținut Premiul I la secțiunea „Interpretare”.
Silvia Dumitrescu s-a impus în muzica românească cu piesele scrise de Adrian Enescu, Doru Căplescu, Marius Țeicu, Florin Ochescu, Virgil Popescu, Dani Constantin, Cătălin Târcolea, George Grigoriu, Dumitru Lupu, Gheorghe E. Marian, s.a. Piese precum „Nu-mi pare rău” (1985, Marius Țeicu), „Cred în tine” (1988, Adrian Enescu), „Noi am ales” (1988, Adrian Enescu), „Miracol infinit”(1989, Doru Căplescu) , „Dansul” (1989, Doru Căplescu), „Lumea mea” (1995, Florin Ochescu), acestea fiind doar câteva dintre succesele care au făcut-o un nume de referință în muzica pop românească. În 1995, Silvia Dumitrescu a obținut la Festivalul „Cerbul de Aur”, Premiul I la Secțiunea „Videoclip” și Premiul III la Secțiunea „Discografie”. Dar Silvia Dumitrescu s-a dedicat și Jazz-ului, iar împreună cu soțul său, muzicianul Florin Ochescu, a abordat și genul blues, alăturându-se trupei acestuia, cu care a susținut în mod frecvent concerte.