Pro TV a început toamna în forță, iar unul dintre show-urile care au revenit în grilă a debutat pe locul 1 în audiențe. Emisiunea este la al patrulea sezon, iar ediția de joi a fost lider în intervalul 22:25 – 23:32.
Odată cu grila de toamnă, Pro TV a început difuzarea unui nou sezon al emisiunii Șef sub acoperire. Ediția de joi seara, care s-a difuzat începând cu ora 22:30, l-a avut în prim-plan pe Sorin Maslo, directorul general de la cramele Cricova. Acesta s-a deghizat într-un muncitor obișnuit și a coborât la munca de jos.
Sub pretextul că este un muncitor întors din străinătate, Maslo a participat la pregătirea spumantului, care este produsul emblematic al firmei și care presupune multă muncă manuală. El a văzut ce înseamnă procesul de pregătire a spumantului și vrea să implementeze un mecanism care să le ușureze munca angajaților săi.
”Vreau să înțeleg și să implementez mecanisme care ar ușura cu mult munca”, a spus directorul de la Cricova.
Pe lângă modificările care să le ușureze munca angajaților săi, Sorin Maslo și-a recompensat câțiva dintre subalterni cu suma de 2.500 de euro. Emisiunea Șef sub acoperire a fost lider de audiență în intervalul în care s-a difuzat, înregistrând 5.7 puncte de rating și 25.4% cotă de piață, față de locul 2 care înregistra 4.2 puncte de rating și 18.9% cotă de piață, în același interval.
Grila de toamnă aduce pe micile ecrane cele mai iubite emisiuni și seriale parca Pro TV, dar și câteva producții noi. Show-ul de gătit MasterChef a revenit la Pro TV săptămâna aceasta, cu o nouă formulă: Gina Pistol pe post de prezentatoare și Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu în calitate de jurați.
Șef sub acoperire a avut premiera joi seara, iar emisiunea Visuri la cheie urmează să revină și ea cu un nou sezon. De asemenea, comedia nu va lipsi de pe micul ecran, iar Las Fierbinți vine cu episoade noi toamna aceasta. Un alt serial de comedie a avut debutul joi seara, la Pro TV. Intitulat Scara B, serialul îi are în distribuție pe Răzvan Vasilescu, Anca Dinicu, Alex Bogdan și Dana Dogaru, printre alții. Serialul Tătuțu, pe de altă parte, se va difuza exclusiv pe VOYO.
Vocea României debutează vineri, 13 septembrie, cu un nou sezon. Smiley, Tudor Chirilă, Irina Rimes, Horia Brenciu și Theo Rose pornesc în căutarea celei mai bune voci din România.