Sfat ideal pentru românii care pleacă în vacanță cu mașina. Cum afli cât de aglomerate sunt punctele de frontieră din România

de: Manolică Anca
18 07. 2023

Ne aflăm în plin sezon estival, iar românii dornici de a petrece câteva zile de relaxare peste hotare iau cu asalt țări precum Bulgaria, Grecia, Italia. Pentru asta, însă, cei care pleacă cu mașina sunt nevoiți uneori să stea la cozi infernale pentru a intra sau ieși din România. Iată cum vin autoritățile în sprijinul acestora.

Ce trebuie să știe românii care pleacă în vacanță cu mașina

Tot mai mulți români aleg litoralul bulgăresc, elen, turcesc sau se îndreptă către Spania, Italia, Croația atunci când vine vorba de concediul de vară. Își doresc ca în aceste câteva zile de relaxare să se bucure de plin de peisaje superbe, de mâncăruri bune și ospitalitatea gazdelor, departe de casă.

Și pentru că mulți optează pentru a merge cu mașina în destinația de vacanță aleasă, ei sunt nevoiți să treacă mai întâi prin unul dintre punctele de frontieră ale țării. Puncte care, în unele zile sau la unele ore îi pot face să stea la cozi care se întind pe kilometri întregi.

Din fericire, însă, acum românii pot afla în timp real cât de aglomerat este fiecare punct de frontieră din țara noastră.

Cum poți afla în timp real acest lucru

Odată cu sosirea verii, timpii de așteptare la frontierele românești cresc, iar uneori șoferii pot sta chiar și ore întregi la coadă pentru a trece vama. De regulă, printre cele mai aglomerate puncte de trecere sunt cele din sudul și vestul țării. Vorbim aici în special de Giurgiu, Negru Vodă și Vama Veche în sud, dar și Nădlac și Nădlac II în vest.

Astfel, pentru a fi la curent cu informațiile de ultimă oră din orice vamă, șoferii pot urmări harta online de pe site-ul Poliției de Frontieră (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline) și pot vedea în timp real cât de aglomerat este, după un cod de culori.

Citește și: Se schimbă regulile de tranzit pentru românii care vor să ajungă în Ungaria cu mașina. Amenzile sunt colosale dacă nu le respecți

Fiecare culoare reprezintă un anumit interval de așteptare, după cum urmează:

  • verde – 0-29 de minute
  • galben – 30-59 minute
  • roșu – peste 59 de minute
  • albastru – trafic suspendat temporar.

Timpii de așteptare sunt valabili atât pentru autoturisme, cât și pentru camioane, iar informații pot fi văzute direct pe forma hărții României ori sub formă de listă, în ordine alfabetică.

De asemenea, în aplicație pot fi văzute câte benzi sunt disponibile pentru tranzit pe fiecare sens, iar timpii de așteptare sunt afișați pentru ieșirea din țară, dar și pentru intrare.

Poliția de frontieră spune că aplicația face o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, însă valorile se pot modifica în funcție de dinamica traficului și situaţia operativă înregistrată în punctul de trecere.

Citește și: Poliţiştii vamali au cerut unui turist să deschidă geanta, iar ce au descoperit în ea i-a lăsat fără cuvinte. Comoara pe care o căra un cetăţean din Moldova