Sfârșit tragic pentru un muncitor din Portul Constanța Sud-Agigea. A murit strivit de piese metalice

de: Ionuț Vieru
04 03. 2022

Un bărbat care muncea în Portul Constanta Sud-Agigea a avut parte de un sfârșit tragic, după ce niște piese metalice au căzut peste el. Din păcate, acesta nu a mai avut nicio șansă. Accidentul de muncă a avut loc joi, iar bărbatul avea 52 de ani.

Muncitor strivit de piese metalice

În timp ce era la muncă, bărbatul de 52 de ani a fost accidentat de o stivă încărcată cu piese metalice. Oamenii din jur au sunat de urgență la 112, iar la fața locului a ajuns un elicopter și o ambulanță. Muncitorul a fost lovit atât de grav încât medicii nu au mai putut face nimic, fiind nevoiți să declare decesul la fața locului.

„La data 3 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, de 52 de ani, ar fi fost accidentat de o stivă încărcată cu piese metalice, în portul Constanţa Sud-Agigea (poarta 10).

La faţa locului au ajuns un elicopter şi o ambulanţă, medicul constatând decesul bărbatului. Acesta se afla în timpul serviciului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Potrivit aceleiași surse, oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Accident de muncă în Valea Lupului, județul Iași

La începutul lunii acesteia, un accident asemănător a avut loc pe strada 1 Decembrie, în Valea Lupului, o localitatea aflată la doar câțiva kilometri de municipiul Iași. În acest caz, un muncitor în vârstă de 67 de ani a decedat în timp ce se afla la muncă, lucrând pe un șantier de construcție.

Potrivit autorităților venit la fața locului, bărbatul transporta panouri de lemn, moment în care a căzut. Ambulanța a sosit la fața locului repede și l-au găsit în stop cardio respirator. După aproape o oră s-a declarat decesul.

„Am fost TIM-ul la Valea Lupului pe un şantier de construcţii case, un muncitor angajat la firma de construcţii, 67 ani a căzut brusc de la acelaşi nivel în timp ce cara un panou, rămânând inconştient. Găsit în stop cardio respirator asistolă şi plaga occipitală. După 45 minute de resuscitare cardio pulmonara s-a declarat decesul. A rămas în prezenţa poliţiei”, a transmis dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.

Bărbatul lucra ca zidar, iar examenul medical periodic era făcut.