Sfârșit tragic pentru un bărbat din Bihor. A murit ars de viu după ce a adormit cu țigara aprinsă

de: Ionuț Vieru
14 03. 2022

Un incendiu puternic a avut loc în localitatea Iteu Nou din județul Bihor. În urma acestuia, din păcate, un bărbat a decedat. Medicii sosiți la fața locului nu au putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind nevoiți să declare decesul pe loc.

Pompierii au lichidat incendiul în câteva minute

Flăcările au izbucnit în cursul zilei de duminică, pe 13 martie. Bărbatul în vârstă de 60 de ani nu a mai reușit să iasă din casă. Cel mai probabil, spun autoritățile, incendiul a pornit de la o țigară uitată aprinsă. La locul respectiv, în jurul orei 15:30, au intervenit echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

Atunci când au ajuns salvatorii la casa incendiată din localitatea Iteu Nou, comuna Abram, flăcările cuprinseseră deja una dintre cele două încăperi ale casei. Pompierii au localizat și lichidat incendiul într-un timp foarte scurt. Cu toate acestea, după ce au stins flăcările, au găsit în interiorul camerei incendiate corpul carbonizat al bărbatului de 60 de ani.

În urma cercetărilor efectuate de autorități, aceștia au ajuns la concluzia că, cel mai probabil, cauza incendiului a fost provocat de fum. O ușă, o fereastră și bunurile care se aflau în camera cuprinsă de flăcări au fost distruse.

Două case cuprinse de flăcări în Prahova

Tot ieri, un alt incendiu a distrus aproape în totalitate două locuințe din Ologeni. La fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD. Din nefericire, focul amenința să cuprinsă și un alt imobil din apropiere, lucru care s-a și întâmplat.

Astfel, ISU a trebuit să suplimenteze forțele de intervenție cu încă un echipaj de pompieri. Una dintre locuințe a ars complet, cu tot cu anexe, pe o suprafață de 400 mp. A două gospodărie a fost afectată, de asemenea, flăcările distrugând aproximativ 100 mp.

Copil de 4 ani, mort într-un incendiu

În cursul zilei de miercuri, flăcările au distrus o anexă gospodărească din localitatea Bordosiu, comuna Fântânele. În urma acestora au rezultat, din nefericire, două victime. Una dintre ele este un copil, în vârstă de 4 ani, care și-a pierdut viața. Cea de-a doua victimă are 6 ani și a fost preluată de un elicopter SMURD.

”Incendiul este localizat, a ars un grajd și o șură pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Pentru preluarea victimei de cod roșu s-a deplasat la locul intervenției elicopterul SMURD. Se lucrează în continuare la lichidarea incendiului. Victima ce a fost preluată de elicopterul SMURD are vârsta de aproximativ 6 ani, prezentând arsuri de gradul II și III pe 30% din suprafața corpului. Victima de cod negru are vârsta de aproximativ 4 ani”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș împreună cu Punctul de Lucru Sovata și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sângeorgiu de Pădure.