Serena Williams a făcut anunțul așteptat de fani: „Ne vedem acolo”

de: Gabriel Peneș
14 06. 2022

Serena Williams a făcut anunțul așteptat de fani. Fostul lider mondial n-a mai jucat nicio partidă oficială de la ediția de anul trecut a turneului de la Wimbledon când a abandonat în primul tur din cauza unei accidentări. În aprilie, după ce fostul său antrenor, Patrick Mouratoglou, a anunțat că va lucra „full-time” cu Simona Halep, americanca a dat de înțeles că ar putea reveni și ea în circuit. După mai bine de două luni de tăcere, Serena Williams a anunțat la ce turneu va reveni pe teren.

Serena Williams a făcut anunțul așteptat de fani

Serena Williams a făcut anunțul așteptat de fani. Câștigătoarea a 23 de turnee de Grand Slam a ieșit de pe „radarul” circuitului mondial de aproape un an. În 2021, ea abandona în ptimul tur al competiției de la Wimbledon din cauza unei accidentări.

De atunci, Williams n-a mai participat la niciun turneu. Acest lucru l-a și determinat pe Patrick Mouratoglou, cel care a antrenat-o vreme de un deceniu, să accepte să devină tehnicianul Simonei Halep, la începutul lunii aprilie. Francezul a povestit că i-a cerut acceptul jucătoarei americane pentru a o antrena pe româncă.

„Câteva săptămâni mai târziu, am avut o conversaţie cu Serena şi uşa s-a deschis pentru mine, cel puţin pe termen scurt, să lucrez cu altcineva“, a explicat Mouratoglou pe Twitter cum a devenit antrenorul Simonei Halep.

„Ne vedem acolo”

Serena Williams n-a reacționat tocmai bine la auzul veștii colaborării Mouratoglou-Halep, în ciuda acceptului invocat de antrenor. Ea s-a grăbit să anunțe că ar putea juca la Wimbledon, apoi i-a dat „unfollow” lui Mouratoglou pe rețelele sociale.

Atitudinea Serenei Williams a fost un mister chiar și pentru cel care i-a fost nu doar antrenor timp de un deceniu, dar și iubit, pentru trei ani. Mouratoglou s-a declarat surprins de reacția americancei. precizând că precizat că „uneori e greu să îi descifrez limbajul”.

„Nu vreau să vorbesc în numele ei (n.r. – al Serenei Williams). Am avut o discuție înainte să încep să lucrez cu Simona. Am întrebat-o dacă are în plan să joace din nou pe termen scurt, nu mi-a răspuns. Așa că i-am spus că vreau să lucrez și că, dacă va dori să revină, vom discuta din nou. De atunci, ea a anunțat pe rețelele de socializare că vrea să joace Wimbledon, ceea ce m-a surprins, dar uneori este greu să descifrez limbajul Serenei, deși o cunosc de zece ani”, a spus Patrick Mouratoglou, la France TV Info.

După o tăcere de două luni, Serena Williams a confirmat că va participa la Wimbledon. Ea și-a exprimat intenția indirect, printr-o postare făcută pe Instagram în care apare cu picioarele pe iarbă. „E o întâlnire. Ne vedem acolo”, a fost mesajul americancei.

Fără vreun meci oficial disputat de aproape un an de zile, Serena Williams se află în prezent pe locul 1208 în ierarhia WTA. Pentru a participa la turneul de la All England Club ea va avea nevoie de un wild-card din partea organizatorilor.