Șerban Huidu, eșec total în instanță. Judecătorii au luat decizia total neașteptată
De la începutul acestui an, Șerban Huidu și fratele lui, Vlad, s-au luptat pentru revendicarea unei proprietăți, pierdute de pe vremea comunismului.
Șerban Huidu, eșec total în instanță
După mai multe ședințe în care sentința le-a fost amânată, instanța a decis, joi, la data de 17 septembrie, respingerea cererii. Așadar, ceea ce se putea deveni un succes pentru cei doi, s-a terminat cu un eșec.
Șerban Huidu și Vlad Huidu, soțul cântăreței Giulia, s-au reunit la începutul anului 2020 pentru a recupera o proprietate de mult pierdută de familia lor. Șerban și Vlad, care l-au împuternicit pe tatăl lor, au dat în judecată autoritățile din localitatea Însurăței, județul Brăila, pentru a obține dreptul de proprietate pentru „moșia” din zona respectivă.
Inițial, familia Huidu se adresase Judecătoriei Brăila, însă dosarul a ajuns în luna martie la Tribunalul Brăila, acolo unde a avut câteva ședințe. Soluția a fost amânată de trei ori, până când a venit sentința de joi, 17 septembrie.
„Admite excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii Huidu Şerban Sebastian şi Huidu Vlad Ciprian, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală De Fond Funciar Însurăței şi Comisia Judeteană pentru stabilirea dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Brăila în favoarea Tribunalului Brăila. Fără cale de atac. Pronunţată azi 12.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei . Document: Hotarâre 1266/2020 12.03.2020”, se arată în hotărârea pronunțată de Judecătoria Brăila în luna martie a acestui an, conform cancan.ro.
Au pierdut procesul
Frații Huidu au făcut solicitarea în instanță, conform celebrei legi 10/2001, coroborată cu legea 165/2013, aceste legi făcând referire la modul de retrocedare sau despăgubire în cazul unor imobile preluate abuziv de regimul comunist.
În acest proces, pârâți au fost Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Însurăței și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila. Potrivit legii, în cazul în care bunurile ce fac obiectul retrocedrii au fost înstrăinate, titularul va fi nevoit să-l compenseze pe deținătorul de drept al acestuia.
Dar instanța a hotărât că Șerban și Vlad Huidu nu trebuie să primească nimic din partea autorităților brăilene.
„Soluția pe scurt: Respinge ca nefondată acțiunea restrânsă. Respinge cererea pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Însurăţei privind plata cheltuielilor de judecată”, se indică în hotărârea pronunțată joi, 17 septembrie, pe fond, de către Tribunalul Brăila.
Dar dacă ar fi câștigat procesul, Șerban și Vlad Huidu s-ar fi putut alege cu o sumă consistentă ori cu o proprietate în localitatea Însurăței.
Șerban Huidu este unul dintre veteranii media din România. Acesta realizează de peste 20 de ani emisiunea Cronica Cârcotașilor, după ce, cu cinci ani înainte, el își făcuse debutul în radio. Șerban Huidu a lipsit câțiva ani de pe micul ecran, după ce a avut accidentul de mașină pe care l-a provocat în octombrie 2011, când trei oameni au murit.