Șeful OMS, anunț important despre vaccinarea anti-covid. Avertismentul de ultimă oră

de: Bișinicu Andreea
11 02. 2021

Deși campania de vaccinare împotriva coronavirusului a început de ceva timp, specialiștii din domeniul sănătății spun că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Șeful OMS a făcut un anunț important despre vaccinarea anti-COVID-19. Care este avertismentul de ultimă oră pentru toți românii. 

Șeful OMS, anunț important despre vaccinarea anti-COVID

Chiar dacă numărul deceselor și a persoanelor infectate cu virusul COVID-19 a scăzut în ultimele trei săptămâni, experții în sănătate spun că nu este momentul să ne culcăm pe o ureche. Hans Kluge, şeful OMS Europa a declarat că există „o linie subţire între speranţa unui vaccin şi un fals sentiment de siguranţă”. Specialistul a subliniat, de asemenea, că numărul infectărilor şi al deceselor cauzate de virusul Sars-Cov-2 sunt mult prea mari. Astfel, el susține că trebuie studiate cu atenție focarele de infecție şi răspăndirea virusului Sars-Cov-2 în comunitate.

Pe de altă parte, șeful OMS Europa atrage atenția asupra relaxării măsurilor de precauție în pandemie, acesta spune că nu am scăpat încă de pericol și ar trebui ca toate statele europene să aibă mai multă grijă în privința ratei de infectare a coronavirusului. Până acum, în 29 din cele 37 de țări din Europa, aproximativ 7,8 milioane de cetățeni europeni au primit cele două doze ale vaccinului anti-COVID-19 în cadrul campaniei de imunizare împotriva coronavirusului.

„Deciziile de ridicare a restricţiilor sociale şi de sănătate publică trebuie susţinute cu date, pe baza evaluării epidemiologice şi a capacităţii sistemului de sănătate. Vaccinarea grupurilor prioritare salvează deja vieţi. Amploarea implementării vaccinării este imensă, iar inoculările vor necesita timp”, a declarat Hans Kluge, şeful OMS Europa, potrivit Agerpres.

Ne paște un val trei de pandemie de coronavirus?

Doctorul Alexandru Rafila avertizează românii. El spune că exista posibilitatea ca mapamondul să fie lovit de un al treila val de pandemie, iar din acest motiv oamenii trebuie să fie mai vigilenți decât niciodată, să se protejeze atât pe ei cât și pe cei dragi prin respectarea măsurilor de protecție în perioada pandemiei, precum și participarea la campanie de vaccinare a populației împotriva coronavirusului.

De asemenea, reputatul medic a amintit incidentul nefericit care s-a petrecut la Spitalul Matei Balș din Capitală, unde mai mulți oameni nevinovați și-au pierdut viața în urma unui incendiu. Reprezentantul PSD spune că este nevoie de o schimbare în sistemul sanitar din România.

„Matei Balș a fost un eveniment care a produs foarte multă emoție. Emoția este cea care generează schimbări. Eu nu cred că emoția trebuie să ducă la schimbarea ministrului Sănătății, dar noi am tot așteptat să vedem niște măsuri concrete, un program care să aducă un control asupra pandemiei.

Acum când este vorba să faci ceva concret, mai mult decât PR și personal branding, văd că lucrurile sunt mai greu de realizat. Nu cred că victimizarea este soluția”, a transmis Alexandru Rafila în emisiunea „Marius Tucă Show”.