După multe scandaluri, dezvăluiri în direct și multe avertizări și amenzi din partea CNA, ”Acces Direct” își va prelungi zilele de emisie. Dicizia a venit ca urmare a rating-ului emisiunii și este o decizie fără precedent.
Conform celor de la paginademedia.ro, producătorii emisiunii ”Acces Direct” au anunțat o decizie fără precedent în ceea ce privește emisunea Mirele Vaida, și anume prelungirea orelor de emisie. Astfel că va putea fi vizionată și sâmbăta, cu alte cuvinte șase zile pe săptămână telespectatorii vor putea urmării pvoestea Vulpiței și nu numai. Dacă până acum era difuzată de luni până vineri, din weekend-ul care vine, ”Acces Direct” avea o ediție și sâmbăta, de la ora 17.00, imediat după ”Observator Antena” de la 16.00.
Așadar, din data de 27 iunie, la finele acestei luni mai exact, ”Acces Direct” va intra în cassele telespectatorilor și sâmbăta de la ora 17:00, cu o „ediție specială”, dar, conform producătorilor, nu s-a pus în discuție dacă în aceste ediții speciale își va găsi loc și telenovela Vulpiței, care, până acum, a fost aproape în fiecare ediție, în ultimele șapte luni.
Cu toate că are un rating mare în rândul telespectatorilor din mediul urban și rural, emisiunea moderată de Mirela Vaida este una din cele mai amendate producții tv de forul CNA-ului, în ultima perioadă. Conform datelor de până acum, quantul total al amenzilor primite de Antena 1, datorită acestei meisiunii, a fost de aproximativ 30.000 de euro, mai ales de când a început teleonvela Vulpiței și a lui Viorel.
În același context al schimbărilor din grila de programe, Antena 1 a decis să redifuzeze sezonul doi din ”Asia Express”,de trei ori pe săptămână, de luni până miercuri, iar joia seara telespectatorii vor putea urmări și show-ul Chefi la cuțite.