Sediul PNL: Ce au cumpărat deja oamenii lui Klaus Iohannis. Se pregătesc de victorie
Oamenii lui Klaus Iohannis sunt siguri de victoria candidatului PNL la alegerile prezidențiale și se pregătesc să sărbătorească. În curtea în care partidul își are sediul a fost amplasată deja o scenă pentru discursul președintelui de la ora 21:00, când secțiile de votare vor fi închise și vor fi anunțate primele rezultate exit-poll.
Sediul PNL: Oamenii lui Klaus Iohannis au cumpărat șampanie și au amplasat o scenă pentru discursul președintelui
Românii își aleg președintele, duminică, 24 noiembrie, prin exprimarea votului în turul doi al alegerilor prezidențiale. Diferența dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă a crescut, iar liberalii sunt tot mai siguri de victoria candidatului lor și se pregătesc să sărbătorească. Liderii liberali au instalat o scenă în curtea sediului central al PNL, unde Klaus Iohannis va ține un discurs după anunțarea primelor rezultate exit-poll.
În plus, oamenii lui Iohannis au cumpărat zeci de baxuri de sticle de șampanie, pe care le vor deschide după închiderea urnelor și anunțarea rezultatelor parțiale.
Diferența dintre cei doi candidați la alegerile prezidențiale crește de la o oră la alta în favoarea lui Klaus Iohannis. La ora 14:00, Iohannis avea 58% în timp ce Viorica Dăncilă avea 42%. La ora 16:00, candidatul PNL a ajuns la 61%, iar Dăncilă a scăzut la 39%.
Secțiile de votare vor fi închise la ora 21:00, când vor fi anunțate și primele rezultate exit-poll, urmând ca Biroul Electoral Central să ofere periodic informații cu privire la numărul de voturi pe care l-au primit cei doi candidați la funcția de președinte al României.