Secretul pe care nu îl știe nimeni despre Simona Halep. Ce face mereu cu racheta sa de tenis
Simona Halep a făcut din nou România cunoscută la nivel mondial, după reușitele fabuloase în tenis. Pe lângă fotbaliștii Gheorghe Hagi și Adi Mutu sau soprana Angela Gheorghiu, jucătoarea din Constanța a devenit cel mai titrat nume românesc. Performanțele sale sportive i-au adus faimă și bani, plus locuri bune în clasamentul WTA. Puțină lume știe că tenismena are un ritual înainte și după de meci.
Dezvăluiri inedite despre Simona Halep
Despre marea jucătoare de tenis Simona Halep se știe că s-a îndrăgostit de acest sport la vârsta de patru ani și jumătate, când juca alături de fratele ei mai mare. După ce a crescut, aceasta a fost legitimată la Clubul Sportiv nr. 2 din orașul natal Constanţa. Sportiva a debutat în circuitul ITF (International Tennis Federation) în România, în 2006. Anul următor, a câştigat două turnee de simplu şi două de dublu. În competiţiile internaţionale de junioare, Halep a debutat în 2008, când a reuşit să câştige turneul ITF de la Bucureşti, turneul de junioare din Italia şi competiția Roland Garros dedicată juniorilor.
Ritual înainte și după meci
În prezent, Simona Halep se bucură de un succes internațional. Toată crema tenisului (Novak Đokovic, Rafael Nadal, Serena Williams etc.) a auzit de ea, iar copiii visează să calce pe urmele sportivei. Pe teren și în turnee, cea mai bună prietenă a sa este racheta de tenis. Iată câteva lucruri interesante despre românca noastră.
Tânăra jucătoare este adepta paletelor Wilson, deoarece are control maxim cu ele. Mai mult, acest model îi oferă putere. Știai că Halep își pune plumb pe rachetă, pentru a avea mai multă greutate? Joacă și fără, dar mărturisește că mingea nu mai merge la fel și nici nu mai are aceeași putere. Atunci și-a dat seama că trebuie să aibă un model mai greu.
Ce face mereu cu paleta de tenis
O altă curiozitate despre Simona este aceea că, atunci când racordează racheta, își pictează semnul Wilson. Regula de la care nu se abate este următoarea: ține paleta doar într-o anumită poziție, adică întotdeauna cu semnul Wilson în sus. În geanta sportivei, pe lângă cele șase-opt rachete, mai găsești clame de păr și batoane energice.
Înainte de fiecare meci, marea noastră campioană ia paleta în mână și o simte în palmă. În fiecare zi, tenismena din Constanța își racordează rachetele, tensiunea lor fiind 23-24 de kilograme.