Secretul nebănuit al usturoiului. Cum îl faci, de fapt, mai gustos ca niciodată
Usturoiul bun are un secret. Este vorba despre legarea lui, mai precis înnodarea frunzelor de usturoi, ajuta la a avea o producție mai bună de usturoi. Iată când se leagă cozile usturoiului și de ce să faci asta.
De ce se înnoadă usturoiul
Căpățâna de usturoiu se formează în același timp cu creșterea frunzelor, iar acest proces durează. La mijlocul verii, în cazul în care el este semănat toamna, frunzele ar trebui să înceapă să se usuce, pentru ca mai mulți nutrienți să fie direcționați pentru formarea bulbului de usturoi. Ca să accelereze procesul, grădinarii ajută frunzele să intre mai repede în starea de ofilire și atunci le fac nod.
Astfel, cei care aleg să lege usturoiul susțin că astfel planta nu o să mai irosească energie cu părțile de deasupra solului, concentrându-se pe maturizarea părții de pământ. Dar sunt și persoane care nu leagă usturoiul motivând că metoda întrerupe procesul de fotosinteză și blochează o parte din nutriția plantei.
Când și cum se înnoadă cozile usturoiului
Înnodarea usturoiului se face când planta nu mai are nevoie de dezvoltare cu părțile sale aeriene. Astfel, în ultima fază de creștere, atunci când nu mai este nevoie de masa verde a plantei, atenția trebuie să se îndrepte asupra recoltei, asupra căpățânilor de usturoi. Ca să afli momentul înnodării frunzelor la usturoi trebuie să te decizi când vei recolta usturoiul.
Legarea frunzelor se realizează cu 4-5 zile înainte de recoltare, asta însemnând circa o săptămână înainte de a scoate usturoiul din pământ. Momentul recoltării mai depinde și de soiul cultivat, de când a fost semănat, condițiile de vreme, dar și cum a evoluat cultura.
Astfel, în funcție de tipul de usturoi cultivat, recoltarea se realizează în luna august pentru usturoiul semănat primăvara și în luna iulie, dacă acesta a fost plantat toamna care a trecut. De asemenea, culesul nu trebuie amânat deoarece căpățânile se vor altera mai ușor la depozitare, nu vor avea un gust prea bun, iar recolta va fi predispusă la boli.
Deoarece frunzele de usturoi nu sunt moi precum cele de ceapă, legarea nodului nu este treabă simplă. Înainte de înnodarea frunzelor la usturoi, se îndepărtează, cu o săptămână înainte, ”săgețile” usturoiului, adică acele tije pe care se formează florescențe la usturoiul de sămânță. Usturoiul se poate recolta atunci când săgețile încep a se îndrepta.
De atunci se pot face noduri la frunze. La frunzele de 20-30 de centimetri se realizează un singur nod, la cele mari se fac două noduri. Se iau mai multe frunze și se răsucesc împreună, apoi ele se leagă într-un nod.