Secretul lui Tudor Gheorghe pentru a se menține în formă la 77 de ani: „Nu-mi permit să leșin” EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
29 07. 2022

La 77 de ani, Tudor Gheorghe a vorbit cu impact.ro despre metoda sa specială pentru atingerea unei condiții fizice impecabile. „ Eu mă consider un om serios, nu o vedetă. Ca atare, nu-mi permit să leșin după două melodii, pe scenă, ca să zic așa!”

Cum se menține Tudor Gheorghe în formă la 77 de ani

Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiti cântăreți, compozitori și actori români ai ultimelor decenii, împlinește în chiar prima zi a lunii august 77 de ani.

Impact.ro a încercat să afle puțin mai devreme cu ce gânduri întâmpină această zi specială și care e rețeta personală pentru succesul care stă în spatele muncii deosebite pe care o depune.

„Rețetă? Nu cred că am așa ceva! Însă, prefer să pun accentul pe muncă și seriozitate. Și mai există încă un amănunt. De două ori pe an, o dată vara, o dată la sfârșitul toamnei sau la începutul iernii, merg la Techirghiol. Î

mpachetările cu nămol și toate tratamentele de această zonă deosebită au un efect special asupra mea. Fac asta de câțiva ani buni! Inclusiv acum, la finele lunii iulie, tot aici sunt, la Techirghiol!”, a declarat Tudor Gheorghe pentru impact.ro.

„Nu-mi permit să leșin după două melodii, pe scenă!”

El admite, în stilul său inconfundabil, că în acest fel își păstrează condiția fizică, una aparte care-i permită să susțină cu lejeriotate show-uri care se întind și pe durata a două ore, în fața unor săli arhipline.

„Un actor care se respectă, își respectă nu doar meseria, ci și condiția fizică personală. Trebuie să ai o anumită condiție fizică pentru un spectacol serios. Eu mă consider un om serios, nu o vedetă.

Ca atare, nu-mi permit să leșin după două melodii, pe scenă, ca să zic așa! Nu mă pot fâțâi cîteva minute și apoi sala să realizeze că nu pot cânta așa cum o fac de obicei!”, indică același Tudor Gheorge.

El a adăugat că în această perioadă a anului nu își organizează niciodată spectacole:

„Vara, omul și mintea lui nu au timp de spectacole. De un anume fel de spectacole, ca să fim mai bine înțeleși! Lumea se odihnește!

Or, eu am nevoie în spectacolele mele de oameni care gândesc! Și atunci, le amân. Pe de altă parte, am urmărit seria de spectacole de pe Litoral din această vară. Aceleași povești răsuflate de ani buni! Niște șușanele!”.

„Vorbesc cu fanii mei despre multe lucruri!”

Tudor Gheorghe organizează celebrele sale recitaluri de muzică și poezie din 1969, apropiindu-se de borna a 50 de asemenea spectacole. Până în 1996 avea la activ 22 de asemenea reușite artistice.

Cel mai recent, cel din această primăvară, se intitulează „Tandru, senzual, uitat”. Artistul recunoaște că este recunoscut de turiști și întrebat despre toate cele.

„Vorbesc cu fanii mei despre multe lucruri. Și asta face parte din mine. Lumea care mă recunoaște și intră în vorbă cu mine știe la ce să se aștepte, așa cum și eu am așteptările mele.

Nu am aere de vedete și nu cred că am avut vreodată. Ceea ce pretend e un minim respect, impus ambelor părți. Nici în București, când ajung, nu mi-e rușine să nu merg cu metroul.

Mai mult, îmi place să colind câteva piețe, am și câteva preferate, să mă întâlnesc cu o serie de gospodine din piețe și să discutăm despre una sau alta! Așa sunt eu construit!”, mai spun el.

Tudor Gheorghe va reveni acasă la Craiova, chiar înainte de ziua sa. Aici își va marca și în acest an ziua de naștere, așa cum s-a obișnuit de ani buni, acasă în familie, fiindcă e un moment intim, în care cele mai frumoase cadouri țin de întregirea familiei și de bucuria de a fi iar împreună.