Secretul Andreei Marin pentru a slăbi 20 de kg. Ce face Zâna des

de: Ioana Bucur
23 11. 2022

Este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară, un adevărat exemplu pentru femeile din România: este un profesionist desăvârșit, o mamă devotată și arată mereu impecabil. Recent, vedeta a dezvăluit secretul siluetei sale de admirat. Cum a reușit să slăbească 20 de kilograme, fără să se înfometeze și care sunt obiceiurile zilnice la care nu renunță.

Secretul Andreei Marin pentru o siluetă de admirat

Andreea Marin nu mai are nevoie de nicio prezentare. A scris istorie în televiziune, a trăit experiențe incredibile, pe care care puțini pot spune că le-au bifat în viață, nu ezită să se implice în campanii umanitare, are o fiică superbă ce îi dă zi de zi motive de mândrie, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de bărbatul care i-a adus liniștea și fericirea.

„Zâna Surprizelor” este și foarte activă pe platformele de social media, unde împărtășește cu cei care o urmăresc cele mai frumoase momente din viața sa, dar și unele sfaturi. Andreea Marin a dezvăluit secretul siluetei sale de admirat, „rețeta” pe care a aplicat-o și cu care a reușit să slăbească în jur de 20 de kilograme.

„Cinci mese pe zi, fără prăjeli, sosuri, fast food – mă feresc de ele ca de ciumă – ultima masă la 7 seara. Carbohidrați, pâine, orez, paste făinoase doar până la ora 14:00. Fructe și legume proaspete în fiecare zi, dar la distanță de mese. Atenție, fructe și legume fără hormoni, fără toxine! Încercați să alegeți ceea ce vine de la țară și nu e tratat chimic.

Paharul cu apă pe birou a înlocuit covrigeii și alunele.

Sare cât mai puțină, zahăr deloc, e bună și mierea, nu prea des. Gimnastica de dimineață, șase zile pe săptămână. Eu m-am convins că nu se moare din asta. Recunosc, m-am zvârcolit destul înainte să încep.”, a explicat Andreea Marin pe contul ei de Facebook.

„Am uitat ce a fost mai dificil”

Sportul a devenit un obicei zilnic la care vedeta nu renunță, cu toate că, așa cum recunoaște chiar ea, nu i-a fost deloc ușor, inițial, să își înceapă ziua cu o oră mai devreme pentru porția de mișcare.

„Cel mai greu mi-a fost să mă trezesc cu o oră mai devreme. Dar am uitat ce a fost mai dificil, pentru că acum pur și simplu nu înțeleg viața fără mișcare, fără sport. Trebuie să recunosc că am avut momentele mele de cădere, recidivele mele, dar important este când simți că scapi controlul să îți permiți și excepții, după care să nu uiți să reechilibrezi balanța.”, a mai povestit Andreea Marin.