Secretele au ieșit la iveală. Ce conține, de fapt, ciocolata Milka și cum este preparată aceasta
Ciocolata Milka are o mulțime de calorii, dar și mulți aditivi alimentari care au rolul de a o face gustoasă și cremoasă. De exemplu, ciocolata Milka cu lapte conține aditivul Poliglicerol (E476), care are rolul de a înlocui parțial untul de cacao, un ingredient scump.
Ce conține, de fapt, ciocolata Milka și cum este preparată aceasta
Pentru 100 de grame de ciocolată, Milka vine la pachet cu 530 de calorii, dintre care 29 g de grăsimi saturate, 17 mg de colesterol, 148 mg de sodiu și nu mai puțin de 59 de grame de zaharuri
Iată toate ingredientele pe care le conține ciocolata Milka:
Zahăr, unt de cacao, lapte praf degresat (de la vacă), masă de cacao, zer praf (din lapte), grăsime din lapte, * emulgator (lecitină de soia), pastă de alune, * aromă artificială (vanilină). Cacao solid 25% min.
În plus, un studiu de acum 4 ani a arătat faptul că ciocolata Milka din România este făcută cu ingrediente mai slab calitative decât în alte țări.
Au existat diferențe în lista de ingrediente și valori nutriționale privind Milka cu lapte din România și Milka cu lapte din alte țări, potrivit InfoCons.
„În ceea ce privește produsul Milka Ciocolată cu lapte alpin, în urma analizei produselor din două țări, principala diferență pe care o observăm se referă la numărul de aditivi alimentari.
Astfel, la produsul din România a fost adăugat suplimentar, pe lângă lecitina din soia, aditivul Poliglicerol (E476), acesta având rolul de a înlocui parțial ingredientul de o calitate superioară, dar mai costisitor, „unt de cacao”.
Recomandăm evitarea consumul frecvent al aditivului E476 sau utilizarea acestuia în alimentația copiilor.
Constatăm astfel că, deși conținutul de grăsimi este mai mic în cazul produsului găsit pe piața din România, respectiv 29g/100g, comparativ cu 29,5g/100g ce se regăsesc în produsul din Spania, acesta ascunde în fapt o cantitate mai mare de grăsimi saturate, respectiv 18g/100g, comparativ cu 17,5g/100g.
Făcând diferența, reiese un conținut diminuat al grăsimilor bune din produsul comercializat în România, respectiv 11g/100g, față de produsul echivalent din Spania (12g/100g). Diferențe pot fi sesizate și în ceea ce privește conținutul de glucide (mai mare la produsul comercializat în țara noastră), de proteine (mai mic la produsul comercializat în România) și sare (mai mic la produsul comercializat în țara noastră)”, se arată în comunicatul privind studiul.
Ce ciocolată să consumi
Dacă totuși vrei să consumi ciocolată, îndreaptă-te spre una cu un procent mare de cacao, minim 70%. Are mai puține zaharuri și conține mult unt și masă de cacao, ingrediente foarte benefice pentru organism datorită conținutului lor mare de antioxidanți.
Chiar dacă și ciocolata neagră are multe calorii pe suta de grame, cam 3-4 pătrățele pe zi sunt ideale pentru pofta de dulce și vin cu nutrienți importanți.
„Observăm că raportul este inversat în ceea ce privește conținutul de carbohidrați (zahăr) și cel de calorii. După cum puteți vedea pe eticheta, are zero nutrienți, adică zero proteine, zero grăsimi bune, zero carbohidrați buni. Singura sursă de carbohidrați este din zaharuri simple.
Aceste zaharuri au fost cândva carbohidrați complecși, benefici pentru organism, însă mâna omului a înlăturat din aceștia fibrele alimentare, vitaminele și mineralele și astfel au rămas doar zaharuri simple, rele. Corpul nostru absoarbe rapid aceste zaharuri, care se depun foarte ușor sub formă de grăsime, determină creșteri și scăderi bruște ale glicemiei, influențând astfel într-un mod negativ apetitul.
Cu alte cuvinte pot crește senzația de foame. Zahărul nu este altceva decât un hoț de nutrienți. El nu numai că aduce în corp doar calorii goale, ci pentru a fi metabolizat consumă din rezervele de vitamine și minerale ale organismului. Așadar, pe lângă faptul că Fanta nu ne aduce niciun beneficiu nutritiv, ea ne mai și consumă din cantitatea de vitamine și minerale pe care o avem în corp”, au spus specialiștii de la Clinica de nutriție KiloStop.