Se vinde proprietatea de un miliard de euro. Ce se întâmplă acum în România
Vânzare de un miliard de euro în România! Unul din cei mai vechi și importanți investitori de la noi este în proces de vânzare pentru o clădire importantă de birouri din nordul Bucureștiului. Tranzacția face parte din planul noului acționar, miliardarul ceh Radovan Vitek. Planul a fost să acceseze împrumuturile și să le ramburseze printr-o combinație de lichidări de active pentru a reduce gradul de îndatorare sub 40%.
Clădire din România pusă la vânzare: strategie de lichidare a unor proprietăți de un miliard de euro
Immofinanz vinde Băneasa Airport Tower, sediul Profi. Grupul austriac este unul din cei mai vechi și mai importanți investitori imobiliari din țara noastră. Acesta este în proces de vânzare a clădirii de birouri Băneasa Airport Tower care a devenit recent sediul retailer-ului Profi.
Tranzația face parte din planul noului acționar de a lichida proprietăți de 1 miliard de euro cu scopul achitării creditelor cu care a cumpărat Immofinanz și S Immo. Pentru a finanța achiziția grupurilor austriece menționate, care dețin proprietăți românești de peste 1 miliard de euro, compania Vitek a atras credite în valoare de 3.7 miliarde de euro de la un consorțiu de 10 bănci.
Gradul de îndatorare a ajuns astfel la 44.8%. Planul inițial a presupus accesarea împrumuturilor și rambursarea printr-o combinație de lichidări de active pentru reducerea gradului de îndatorare sub 40% până la finalul anului curent.
CPI a rambursat mai bine de 900 de milioane de euro până la finele lunii august, iar acum portofoliul de proprietăți de vânzare depășește 2 miliarde de euro la nivel de grup. În timpul acesta, doar Immofinanz anunță un portofoliu de vânzare de 1 miliard de euro.
,,Presupune vânzarea unor proprietăți cu o valoare cumulată de 1 miliard de euro”
„Strategia companiei pentru portofoliul actual de clădiri presupune vânzarea unor proprietăți cu o valoare cumulată de 1 miliard de euro. Prin urmare, evaluăm oportunitățile de vânzare la nivelul portofoliului, inclusiv pentru clădiri din România“, au declarat reprezentanții Immofinanz, pentru
Investitorul realizează acum o analiză amănunțită a afacerii din punct de vedere juridic, financiar, comercial, operațional și tehnic pentru vânzarea clădirii de birouri din nordul Capitalei într-o tranzacție pe măsură.
Există un potențial cumpărător relativ nou pe piață care mai deține o proprietate în București. Amintim că Immofinanz are în România 36 de proprietăți evaluate la 772.5 milioane de euro, echivalentul a 14.7% din tot portofoliul companiei.
Nu mai puțin de 77% din Immofinanz este deținută de Radovan Vitek. Mai mult decât atât, acesta are și aproape 80% din S Immo, care deține mall-ul Sun Plaza.