Se ține slujba de Înviere în 2021? Ce spun specialiștii despre sărbătorile pascale
Sărbătoarea Paștelui se apropie cu pași rapizi, iar românii nu știu dacă se va ține sau nu slujba de Înviere. Ce au declarat autoritățile despre sărbătorile pascale și care sunt măsurile care vor fi luate, în cazul în care ceremonia așteptată de credincioși va avea loc.
Se ține slujba de Înviere în 2021?
Sărbătorile pascale se apropie cu pași rapizi, iar întrebarea care stă pe buzele tuturor românilor este, binențeles, cea legată de Noaptea Învierii Domnului. Se va ține sau nu slujba de Înviere de Paște în 2021? Răspunsul la această întrebare arzătoare îl oferă Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV). Acesta susține că măsurile de precauție vor fi luate, ca de obicei, însă slujba va fi în directă legătură cu dinamica epidemiologică.
„Este o situație în dinamică. Mai este ceva timp până atunci. Vedem că dinamica epidemiologică are niște modificări în special în ultimele zile. O să vedem în funcție de contextul care va fi în perioada respectivă. Ați văzut că orice fel de propuneri, orice fel de măsuri au fost analizate la o perioadă de 14 zile, lucru care s-a întâmplat încă de la începutul pandemiei. Nu poți să faci predicții epidemiologice pe o perioadă mult mai mare de timp pentru că lucrurile acestea sunt direct dependente de perioada de incubație care afectează și dinamica epidemiologică”, a declarat Andrei Baciu, conform celor de la Mediafax.
Creștinii sărbătoresc Paștele Catolic în acest an în data de 4 aprilie, iar Paștele Ortodox, în data de 2 mai.
Cum ne putem programa de pe 15 martie pentru vaccinul anti-covid
Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV) a explicat cum vor putea românii să se programeze pentru a fi vaccinați împotriva coronavirusului, începând cu 15 martie 2021.
„Din 15 martie o să putem să accesăm şi să ne înregistrăm pentru vaccinare, astfel încât, în momentul când vor ajunge doze pentru un centru pe care îl selectăm, să fim anunţaţi şi să putem să mergem să ne vaccinăm foarte uşor. Practic se întrevede şi deschiderea celei de-a treia etape, ultima etapă, tocmai pentru că în luna martie se primesc peste 2,6 milioane de doze, iar în luna aprilie la fel, doze foarte multe, de ordinul milioanelor.
Concret, ne dorim să ne vaccinăm într-un anumit centru pe care îl ştim, care se află în proximitate, în oraşul nostru. Când intrăm pe platformă, o să vedem centrele de vaccinare şi ne alegem un centru de vaccinare, iar atunci când ne alegem respectivul centru noi o să vedem câte persoane sunt în faţa noastră, ştiind astfel cam când ne-ar veni rândul. După ce se face această înregistrare, în momentul în care ne vine efectiv rândul să ne vaccinăm, vom fi anunţaţi prin SMS pentru confirmare. Pentru că se poate întâmpla o situaţie în care să fii plecat din localitate şi atunci este important ca centrul de vaccinare să ştie aceste informaţii tocmai pentru a putea aloca pe altcineva şi a nu pierde doze”, a declarat Andrei Baciu, potrivit news.ro.