Pe data de 10 iunie, în cursul zilei de luni, mai multe unități de învățământ din București vor suspenda cursurile, acolo unde vor fi organizate secțiile de votare. Aflați în rândurile următoare toate detaliile.
În 34 de unități de învățământ din Capitală urmează să se suspende cursurile, în sălile de clasă în care vor fi organizate secțiile de votare, anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Elena Ștefa.
În același timp, durata orele de curs și a pauzelor va fi modificată în cursul zilelor de vineri și luni. Acest lucru este valabil pentru 252 de unități de învățământ, tot din București. Decizia a fost luată în cadrul Consiliilor de administrație.
„În vederea amenajării secţiilor de votare de la nivelul celor 252 de unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti destinate alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au decis, pentru zilele de 7, respectiv 10 iunie, modificarea duratei orei de curs şi/sau a pauzei (în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 8 din ROFUIP), iar în 34 de unităţi de învăţământ, suspendarea cursurilor în ziua de luni, 10 iunie, în sălile de clasă în care sunt organizate secţii de votare (în conformitate cu prevederile art. 9 din ROFUIP)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, potrivit Agerpres.
În contextul alegerilor de pe data de 9 iunie, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a anunțat că elevii din județul Buzău vor face cursurile online în școlile desemnate secții de votare.
„În perioada 7 – 10 iunie, activitatea didactică din unitățile de învățământ desemnate secții de votare va fi suspendată parțial sau total, doar în unitățile care nu dispun de spațiu necesar desfășurării în bune condiții a procesului instructiv-educativ. În aceste unități activitatea se va desfășura online”, potrivit comunicatului.
Au fost constituite un număr de 262 de secții de votare, din care 248 vor funcționa în săli de clasă, 8 în săli de sport și 6 în cabinete sau laboratoare, destinate alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.
„La nivelul unităților de învățământ, suspendarea parțială sau integrală a cursurilor pentru zilele de vineri 07.06.2024 și luni 10.06.2024 se va face cu respectarea prevederilor art. 9 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OME nr. 4183/04.07.2022, cu modificările și completările ulterioare”, precizează ISJ Buzău.