Ce se întâmplă cu prețurile la gaze din România? Klaus Iohannis vine cu mai multe detalii pentru români. Ce trebuie să ia la cunoștință cetățenii?
Președintele României a declarat că este de acord cu plafonarea prețurilor la energie pentru iarna aceasta. Șeful statului a subliniat și că decizia este în altă parte, făcând o aluzie la faptul că Guvernul este în putere să stabilească acest lucru care ar fi de mare ajutor pentru români.
Întrebat dacă este de acord cu plafonarea prețurilor, Klaus Iohannis a declarat că: „Da, sunt de acord acum, pentru această Iarnă. Dar decizia este în altă parte”.
În privința schimbării atitudinii lui Florin Cîțu în privința acestui subiect a punctat că nu crede că este o monedă de schimb și că este o modificare de atitudine în funcție de evoluția pieței. De asemenea, oficialul a mai declarat și că nu s-a așteptat nimeni la asemenea creșteri uriașe în dreptul facturilor la gaze ale românilor.
Cel din urmă și-a dorit să atragă atenția autorităților europene că trebuie acționat rapid, iar chiar mai apoi a purtat o discuție pe această temă la Summit-ul din Slovenia. În urma acestora s-ar pregăti o serie de măsuri care vor fi puse pe masă până la finele lunii curente.
„Nu cred că e o monedă de schimb. E o schimbare de atitudine în funcţie de evoluţia pieţei. Nu s-a aşteptat nimeni să avem creşteri fantastice la creşterea gazelor, iar în realitate nu s-a aşteptat nimeni să crească preţurile la energie aşa de mult.
Am dorit să atrag atenţia autorităţilor europene că trebuie să acţionăm repede şi împreună am purtat o discuţie lungă cu doamna preşedinte von der Leyen când a venit în România să prezinte PNRR.
Am avut o discuţie pe această speţă la Summit-ul din Slovenia, am reuşit împreună cu alţii care sunt la fel de ocupaţi să punem această chestiune în centrul atenţiei CE, care a primit temă de la noi să pregătească o serie de măsuri, discutate la finalul lunii. Până atunci, miniştrii energiei vor discuta cele mai bune măsuri împreună cu CE”, a completat şeful statului, conform adevărul.ro.
Șeful statului a mai precizat că nu poate fi luată o decizie foarte rapid până când nu vor putea fi în practică și alte măsuri: „Nu vom putea să luăm măsuri foarte repede, de aceea, una dintre măsurile posibile este plafonarea, o măsură care poate să ne treacă prin iarnă, până când se pot pune în practică alte măsuri”.