Se modifică vârsta de pensionare pentru acești români. Ce vrea să facă Guvernul

de: Ana Chivu
12 08. 2021

Guvernul propune schimbarea vârstei de pensionare în dreptul unei categorii de români. Depre cine este vorba și care sunt schimbările aferente? Când se vor putea retrage aceștia din activitate?

Modificarea vârstei de pensionare pentru o categorie de români: propunerea Guvernului

Guvernul dorește să modifice vârsta de pensionare pentru o categorie de români. Concret, este vorba despre medici. Un proiect de Ordonanță de Urgență care vizează această schimbare a fost publicat de Ministerul Sănătății. Doctorii au acum trei variante pe care trebuie să le ia în calcul pentru a ieși la pensie.

Acestea sunt: la 63 de ani la femei, la 65 de ani pentru femei și bărbați și la 67 de ani indiferent de gen. Ordonanța mai arată că vârsta de pensionare standard ar urma să fie fixată, dar proiectul ce prevede opțiunile din prezent rămâne în vigoare.

Vârsta standard de pensionare pentru medici ar urma să fie de 67 de ani, conform modificării ce ar putea fi făcute în cadrul articolului 391 alineatul 1 din Legea nr. 95/2006. Proiectul va fi și el în dezbatere publică de la data de 9 septembrie, dar până atunci este aspru criticat de reprezentanții sănătății.

Legislația în vigoare arată că medicii trebuie să facă cerere dacă vor să se pensioneze în condițiile legii de drept comun sau dacă preferă să rămână în activitate până la vârsta de 67 de ani. Ce spun doctorii?

„Desfășurarea activității peste limita standard de vârstă trebuie să rămână o opțiune personală”

Proiectul de Ordonanță a fost criticat de sindicatele din sănătate. Reprezentanții au ridicat la fileu o întrebare în dreptul medicilor cu specialități dificile precum Chirurgia, Urgența sau Terapia Intensivă:

“Este prima dovadă a faptului că, treptat, se pregătește creșterea vârstei de pensionare pentru toate categoriile de salariați”, au atras atenția reprezentanții Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar.

Reprezentanții federației sindicale au mai suliniat și o altă problemă. Concret, dacă medicii vor putea face suficiente gărzi astfel încât să asigure continuitatea activității medicale până la data limită de pensionare.

Mai mult decât atât, nu se știe dacă urmează să se stabilească o vârstă până la care gărzile să fie obligatorii și de la care acestea să devină o opțiune personală a medicilor.

“Așteptările reale ale medicilor sunt ca vârsta lor de pensionare să scadă prin recunoașterea CIM-urilor cu timp parțial de lucru, ca vechime în muncă. În opinia noastră, desfășurarea activității peste limita standard de vârstă trebuie să rămână o opțiune personală!”, au adăugat reprezentanții Sanitas.