Carmen de Sălciua și Culiță Sterp par mai fericiți ca niciodată după ce și-au reluat povestea de dragoste. Ne putem aștepta la o nouă unire a destinelor din partea celor doi?
S-a tot vorbit în ultimul timp în presă despre o posibilă a doua căsnicie între Culiță Sterp și Carmen de Sălciua, pe numele său real Carmen Maria Racolța. Recent, artistul a făcut câteva declarații în legătură cu relația lor, în care a abordat și subiectul unei posibile căsătorii pentru a doua oară.
Întrebat dacă e adevărat că el și iubita lui s-ar pregăti pentru o a doua nuntă, Culiță Sterp a oferit un răspuns negativ și ferm pe această temă. Iubitul lui Carmen de Sălciua spune că relația lor merge foarte bine, dar că aceștia nu se îndreptă către o nouă unire a destinelor în mod oficial. Ei exclud această posibilitate, cu atât mai mult cu cât artista de muzică ușoară a traversat un divorț dureros.
Cei doi îndrăgostiți și-au propus să apară mai puțin în public pentru a evita în această manieră interviurile și aparițiile în presă, potrivit cancan.ro.
“Nu îmi mai trebuie! Am fost o dată cununat, aşa că este suficient. Noi suntem acum fericiţi aşa, necăsătoriţi, şi încercăm să evităm, pe cât posibil, apariţiile în presă şi interviurile”, a declarat Culiță Sterp într-un interviu acordat pentru spynews.ro.
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp sunt două personaje care și-au făcut recent intrarea în lumea mondenă. Interpreții de muzică de petrecere au devenit cunoscuți prin milioanele de vizualizări adunate pe Youtube. Urmăritorii s-au transforamt ulterior în fani, care au dorit să afle tot mai multe amănunte din viața lor privată, cu atât mai mult cu cât cei doi au și o relație de iubire, care a avut parte de suișuri și coborâșuri.