Se introduc noi salarii minime. Angajații pot ajunge și la 5.500 de lei minim brut lunar

de: Claudiu Surmei
12 09. 2019

Ministerul Finanțelor Publice modifică schemele de ajutor de stat prin introducerea noțiunii de „salariu minim brut lunar” sub care nu pot fi plătiți specialiștii care au calificare înaltă sau calificare simplă. Modificarea vine la câteva luni de la deschiderea dezbaterilor publice cu privire la acest subiect.

Ministerul Finanțelor Publice introduce noi salarii minime

Potrivit modificărilor aduse de Ministerul Finanțelor Publice, noile salarii minime sunt în valoare de 8.000 de lei pentru un loc de muncă ocupat de un angajat cu înaltă calificare (aproximativ 4.600 de lei net) și de 5.500 de lei pentru un loc de muncă ocupat de un angajat calificat (aproximativ 3.200 de lei net). Proiectul de lege prevede că locurile de muncă înalt calificare sunt cele ocupate de persoane care dețin diplomă din învățământul postliceal sau superior, iar cele calificate sunt locurile de muncă ocupate de angajați care au diplomă emisă de o instituţie de ȋnvăţământ sau certificat de calificare emis de un furnizor autorizat.

Printre modificările efectuate în cazul schemei de ajutor de stat 807/2014 se numără:

  • introducerea posibilităţii acordării ajutorului de stat pentru acelaşi proiect de investiţii, atât pentru cheltuieli de natura activelor corporale şi necorporale cât şi pentru cheltuieli de natură salarială, fără a se depăși valoarea eligibilă a cheltuielilor de natura activelor
  • stabilirea mecanismului de recuperare proporțională în cazul ajutorului de stat pentru costuri salariale, în situaţia în care locurile de muncă nu sunt menţinute

Printre modificările efectuate în cazul schemei de ajutor de stat instituită prin HG 332/2014 se numără:

  • introducerea posibilității demarării proiectului de investiții după depunerea cererii pentru finanțare
  • introducerea noţiunii de „salariul minim brut lunar” ȋn valoare de 8.000 lei pentru un loc de muncă înalt calificat (cca. 4.600 lei net), respectiv ȋn valoare de 5.500 lei pentru un loc de muncă calificat (cca. 3.200 lei net)
  • înlocuirea mecanismului de depunere a cererilor pentru finanțare în sesiuni cu mecanismul de depunere continuă și eliminarea selecției pe bază de punctaj