Se întâmplă cu zeci de mii de pensionari. Cum își primesc, de fapt, pensiile
Zeci de mii de români primesc, în străinătate, pensia dobândită în sistemul public din țara noastră. De ce este acest lucru important și ce este bine de știut, în rândurile de mai jos.
Zeci de mii de pensionari de peste hotare primesc pensie din România
Peste 56.000 de persoane care locuiesc, în prezent, în alte țări beneficiază de pensia dobândită în România. Acest lucru este important deoarece exportul pensiilor pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă reprezintă un drept garantat beneficiarilor de pensii, potrivit regulamentelor Uniunii Europene, aplicabile între statele membre. Mai mult, țara noastră a încheiat acorduri bilaterale de securitate socială cu Albania, Canada, Republica Coreea, Israel, Turcia, Macedonia, Republica Moldova, Serbia și Quebec. Așadar, faptul că cei 56.000 de români primesc pensie peste hotare relevă că România își respectă angajamentele la acest capitol.
Este bine de știut faptul că, începând din anul 2008, beneficiarii sistemului public de pensii din țara noastră, dar care s-au stabilit în străinătate, au avut dreptul de a primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă. Casa Națională de Pensii Publice asigură plata acestora prin intermediul Citibank Europe plc., în baza unei convenții privind prestarea de servicii bancare aferente plății în străinătate a pensiilor, încheiate între cele două instituții în aprilie 2008, notează profit.ro.
Procedura de transfer a pensiei în alte state
„Numărul de plăți de pensii acordate în sistemul public de pensii din România, transferate, în prezent, în conturi bancare deschise pe teritoriul altor state este de 56.144“, potrivit unui document oficial al Ministerului Muncii.
Care este procedura de transfer a pensiei în străinătate
- Deschiderea, de către beneficiar, a unui cont la banca agreată de acesta, de pe teritoriul statului de ședere obișnuită, respectiv de domiciliu, după caz;
- Comunicarea, de către beneficiar, a detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea și adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC/sort code-ul/codul ABA al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum și numărul de cont internațional bancar) către instituția plătitoare (casa teritorială de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensii);
- Confirmarea existenței beneficiarilor sistemului public de pensii din România nerezidenți se realizează prin completarea și transmiterea, de către aceștia, a Certificatului de viață. Certificatul de viață reprezintă un instrument de verificare administrativă care poate fi utilizat de casele teritoriale de pensii, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate, în vederea evitării efectuării unor plăți necuvenite sau către beneficiari nerezidenți a căror situație s-a modificat, cu efecte asupra obiigației casei teritoriale de pensii competente de a achita drepturile de pensie (de exemplu, în cazul decesului beneficiarutui, a schimbării situației sale, de natură a determina suspendarea/încetarea plății pensiei), potrivit sursei citate.