Gigi Becali reușește prima lovitură din această iarnă pe piața transferurilor! FCSB îl imprumută până în vară pe fostul dinamovist Deian Sorescu de la formația Rakow din Polonia, cu opțiune de cumpărare. Impresarul Giovanni Becali a dezvăluit că cele două cluburi s-au înțeles și mai lipsesc doar semnăturile de pe contracte.
După două eșecuri, Gigi Becali a reușit, în sfârșit, un transfer la FCSB, în această iarnă. I-a ratat pe Kevin Boli și Alexandru Ișfan, dar îl aduce pe Deian Sorescu. Fostul jucător de la Dinamo a mai fost și anul trecut pe „radarul” omului de afaceri din Pipera. Gigi Becali a oferit atunci 500.000 de euro, dar polonezii de la Rakow au fost mai generoși și l-au cumpărat cu 850.000 de euro, oferindu-i și un salariu de 20.000 de euro pe lună.
Acum polonezii nu-l mai vor, iar FCSB a spus că ar vrea un împrumut până în vară, cu opțiune de cumpărare. Gigi Becali a fost de acord să suporte salariul jucătorului, dar nu a vrut să le dea polonezilor nici măcar o „mie de euro” și la un moment dat transferul a intrat în impas. Până la urmă lucrurile s-au rezolvat, după cum a anunțat impresarul fotbalistului.
„Acum o oră am închis telefonul cu Gigi. Ne-a spus că totul este OK! Cluburile s-au înțeles pentru transfer. Asta era ultima piedică. Jucătorul așteaptă redactarea contractului și îl va semna fără niciun fel de probleme. Cu Deian, FCSB se înțelesese de acum două zile”, a declarat Giovanni Becali, pentru gsp.ro.
Rămâne de văzut cum vor reacționa fanii lui Dinamo. Sorescu a fost căpitanul formației din „Ștefan cel Mare” și a avut de câteva ori probleme cu ultrașii „câinilor”. După un meci cu Mioveni, desfășurat în decembrie 2021, fanii i-au cerut să dea jos tricoul lui Dinamo. „Nu-l meriți”, i-au strigat suporterii lui Dinamo. Jucătorul s-a conformat, spășit.
Sunt șanse mari ca Deian Sorescu să preia la FCSB postul de fundaș dreapta. Valentin Crețu nu a jucat grozav în acest sezon și a fost criticat de patronul echipei. Gigi Becali l-a trimis pe bancă, în câteva partide, și chiar la scos din lot. Este greu de crezut că va juca „aripă dreptă”, post pe care se află deja Andrei Cordea și David Miculescu
La formația Rakow, Sorescu a jucat 27 de partide și a marcat trei goluri, dar a reușit și trei pase decisive.