Se deschide frontiera dintre Egipt și Fâșia Gaza. Acord cu SUA, vestea dată de ambasadă

de: Corina Oprea
21 10. 2023

Anunț de ultimă oră direct de la Ambasada Americii. Oficialii au aflat că punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt se va deschide sâmbătă, 21 octombrie, la ora locală 10.00. Astfel, cetățenii străini, blocați în acea zonă de risc, vor putea trece în Egipt, de unde vor pleca direct către țările lor de origine.

Cetățenii străini au cale liberă spre Egipt

Ambasada SUA a făcut un anunț extrem de important, pe care cei prinși în zona de război îl așteaptă de mult timp. Printr-o postare pe rețelele de socializare, ambasada a dat de veste că a „primit informații” că punctul de trecere se va deschide în această dimineață, la ora locală 10.00.

Nu se cunosc, însă, informații despre cât timp va fi vama deschisă și ce șanse au cetățenii străini să iasă din Gaza. Tot ce știu oficialii este că există o mulțime de oameni speriați, mai ales străini, blocați acolo din cauza războiului.

„Nu știm cât timp va rămâne deschis pentru ca cetățenii străini să părăsească Gaza”, a transmis Ambasada SUA.

Oficialii spun că vor fi mulți oameni ce vor încerca să treacă după ce află că frontiera s-a deschis. Le-a transmis celor care încearcă să intre în Egipt  că „trebuie să se aștepte la un mediu potențial haotic și dezordonat de ambele părți ale punctului de trecere”, pentru că oamenii sunt disperați si acționează în consecință.

Românii din Gaza cer ajutor disperați

O mulțime de cetățeni străini au rămas blocați în Gaza din cauza războiului, printre care și români. Până acum, mai mulți cetățeni de la noi din țară și-au pierdut viața în masacrul din Israel, în timp ce alții speră să poată ieși din Palestina.

Radu Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, a anunțat că mai mult de 200 din cei 350 de cetățeni români și membri ai familiilor lor din Fâșia Gaza au solicitat asistență pentru evacuare, printre ei fiind o mulțime de copii.

Vezi și: Patru români au murit în războiul din Israel. MAE: Un al doilea cu dublă cetățenie este dat dispărut UPDATE

„Aceștia sunt în apropierea punctului de trecere, sunt relativ grupați și suntem în contact cu ei. Până acum, situația de securitate din teren nu a permis evacuarea lor în siguranță”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAE.

După ce vor fi autorizați să părăsească Gaza, cetățenii români vor fi preluați de autocare și transportați direct la aeroportul din Cairo, de unde vor fi repatriați în România cu avionul.

În regiunea Palestinei, care include West Bank, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est, există o comunitate mixtă româno-palestiniană, estimată la aproximativ 2000 de persoane, conform informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe. În mare parte, cetățenii români din această comunitate dețin și cetățenia palestiniană, dobândită în urma căsătoriilor mixte.

Această comunitate este alcătuită în principal din următoarele categorii:

– Femei cu cetățenie română căsătorite cu palestinieni (care au absolvit studii universitare în România sau sunt oameni de afaceri care au petrecut anumite perioade în România).

– Copiii rezultați din familiile mixte menționate anterior, care au cetățenie română.

– Cetățeni palestinieni care au absolvit studii universitare în România în perioada 1970-prezent, care vorbesc fluent limba română, sunt atașați de valorile culturale românești și reprezintă un mesaj identitar românesc în Palestina.

Libanul se teme de război

Războiul din Palestina a provocat panică în rândul multor state. Acum, și Libanul se teme de posibile atacuri și a început deja să își ia măsuri de precauție, ca să nu fie surprins de bombardamente.

Panica a apărut după ce după ce gruparea şiită Hezbollah şi Israelul a susținut numeroase focuri de armă în sudul țării.

Te-ar putea interesa și: Răsturnare de situație în cazul spitalului din Gaza lovit de rachetă. Câte persoane au fost ucise, de fapt

Începând cu data de 8 octombrie, la doar o zi după atacul neașteptat al grupării islamiste Hamas asupra Israelului, gruparea Hezbollah și armata israeliană s-au angajat în confruntări care au rezultat până în prezent în cel puțin 25 de decese în rândul libanezilor.

Aceste confruntări s-au intensificat în ultimele zile, cu lansări frecvente de rachete din Liban, la care armata israeliană a răspuns cu foc de artilerie și raiduri aeriene.

Este important de menționat că Libanul se confruntă cu numeroase crize, având în vedere lipsa unui președinte, gravitatea crizei economice și guvernarea prin intermediul unui executiv interimar cu puteri limitate.