Se dau bonuri de masă celor care se vaccinează. Ce valoare frumușică vor avea, de persoană

de: Ștefan R. Apostol
10 08. 2021

Disperare și imposibilitate de convingere. Aceasta este situația din acest moment a autoritățior în ceea ce privește campania de vaccinare din România. Au încercat diverse modalități de a convinge populația de a se vaccina. Din păcate niciuna din metodele de până acum nu a funcționat. Dar Ministrul Sănătății anunță un nou proiect, prin care speră să-i confingă pe români să meargă la vaccinare. Metoda găsită și aprobată de coaliția de guvernare este acordarea de bonuri de masă celor care se vaccinează.

România oprește majoritatea importurilor de vaccin Covid-19. Românii refuză vaccinarea

Guvernul de la București a decis vânzarea de vaccinuri covid neutilizate Danemarcei, iar Bulgaria încearcă să salveze dozele expirate. În aceste zile, și încă de la jumătatea lunii mai, România a oprit importul majorității vaccinurilor după ce o încetinire a inoculării a determinat guvernul să vândă mai mult de un milion de doze Danemarcei și să caute o extindere a valabilității a zeci de mii de doze expirate.

Multe state din Europa Centrală și de Est au preocupări similare cu privire la scăderea ratelor de inoculare. Ratele scăzute ar putea lăsa părți mari din populație vulnerabile la varianta Delta contagioasă a Covid-19 și viitoarele tulpini ale virusului.

Aproximativ 24 la sută din cei 19 milioane de locuitori ai României au fost inoculați complet. Campania de vaccinare s-a redus în provincii  în mare parte rurale din cauza infrastructurii precare, a precauției statului și a răspândirii teoriilor conspirației prin comunități în care educația pentru sănătate este adesea slabă, sunt justificările de la București.

În același timp, o rată de infecție încetinită a slăbit impulsul pentru unii din România de a se vaccina. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4 decese covid în România. Cu toate astea au fost confirmate 2.042 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2. Dintre acestea 313 au fost confirmate cu noua variantă Delta.

Bonuri de masă pentru românii care se vaccinează

Autoritățile sunt disperate și încearcă să găsească noi modalități de a-i convinge pe români să se vaccineze. Așa se face că Ministrul Sănătății a anunțat un nou proiect menit să-i motiveze pe cei care nu s-au vaccinat încă. Conform declarațiilor date de Ioana Mihăilă, celor care se vor vaccina li se vor acorda bonuri de masă în valoare de 100 de lei, nominal. Proiectul a fost aprobat în cadrul coaliției de guvernare și va intra în funcțiune cât mai repede posibil.

În ceea ce priveşte măsurile de stimulare, am agreat o măsură care a fost propusă şi anume bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo şi urmează să vedem posibilităţile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate.

Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă – a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson, a declarat astăzi Ioana Mihăilă, după şedinţa coaliţiei de guvernare de la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Premierul Cîțu a confirmat acest lucru, spunând că va exista o cheltuială de aproximativ 50 de milioane de lei cu aceste bonuri. Un alt aspect al proiectului ar fi acordarea de bonificații, semănătoare tombolei ANAF cu bonurile fiscale.

„Am fost de acord să începem aceste proiecte pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere de câte 100 lei şi o loterie şi vom aloca şi aici bani.

Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, deja există un program acolo. La Ministerul Sănătăţii cel cu vouchere, cel cu loteria, cred că va trebui să mergem la Ministerul Economiei.”, a declarat tot astăzi Florin Cîțu.