Veste bună pentru elevii și studenții care provin din familii sărace și care desfășoară cursulie online în această perioadă. Guvernul României va acorda acestora vouchere pentru achziționarea de calculatoare. Valoarea tichetului este de 200 de euro, iar cei care vor benefica de această facilitate pot fi atât cei care învață în sistemul de stat cât și în cel privat. Dar cu o singură condiție. Venitul brut pe membru de familie să nu depășească 250 de lei.
Potrivit șefului Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, toți elevii și studenții care provin din medii defavorizate și care susțin cursurile online vor avea posibilitatea să-și achiziționeze un calculator, prin programul Euro 200.
”Pentru a sprijini copiii, care în această perioadă, desfășoară lecțiile în sistem online, Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern, pentru aprobarea normelor metodologice, pentru aplicarea legii prividn acordarea unui ajutor financiar, în vederea achiziționării de calculatoare. Așa-numitul program Euro 200. Potrivit acestor reglementări, pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților, în vederea achiziționării de calculatoare, aceștia pot cere bonuri.”, a declarat șeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă.
Ionel Dancă a mai precizat că elevii sau studenții care vor beneficia de această indemnizație vor fi doar cei care provin din familii unde venitul brut lunar, pe membru, nu depășește 250 de lei.
Este vorba de elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maxim 250 de lei. Pot aplica elevii și studenții din învățământul de stat sau particular în vârstă de până la 26 de ani. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro și este destinat achiziției de calculatoare.”
Configurația calculatorului pe care și-l vor achziționa beneficiarii va arăta astfel: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM și 250 GB hard-diskul. În plus, configurația va trebui să aibă un software de bază licențiat care include sistemul de operare și ativirusul, cumpărate din aceiași bani.