18 apr. 2021 | 15:51

Se dau bani de la stat pentru agricultori. Cine poate câștiga până la 3.000 de euro pentru un hectar

Știri generale
Se dau bani de la stat pentru agricultori. Cine poate câștiga până la 3.000 de euro pentru un hectar
Se dau bani de la stat pentru agricultori. Pot câștiga până la 3.000 de euro pentru un hectar

În aprilie 2020 se zvonea că pandemia ar putea deveni oportunitate pentru agricultorii care vor să își modernizeze fermele fără prea multă birocrație, cu bani de la Bruxelles. Comisia Europeană anunța o serie de măsuri care să îi ajute. Ba chiar se spunea că cei care au apelat la fonduri europene traversează cu mai puține griji această criză. Nu mulți prevedeau atunci seceta care urma să vină. În noiembrie același an, fermierii din Dobrogea, de pildă, începeau să-și vândă terenurile din cauza năpastei și a puținului adus de pandemie. Astăzi, Ministerul Agriculturii a propus un sprijin pentru agricultori. Cultivatorii de plante aromatice sunt vizați de un sprijin financiar de 3.400 de euro/ha. Detalii despre ce cuprinde schema.

Ajutor pentru agricultori. Bani de la stat pentru cultivatorii de plante aromatice. Cei care produc cimbru, busuioc, fenicul, muștar și coriandru pot primi până la 3.000 de euro

Conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), agricultorii care vor cultiva cimbru și busuioc vor putea primi în acest an 3.400 de euro/hectar (ha), respectiv 2.600 de euro/ha, printr-o schemă nouă de ajutor privind susținerea producței de plante aromatice. Totodată, vor fi ajutați și cei care cultivă fenicul, cu 200 euro/ha, muștar – 150 euro/ha și coriandru – 100 euro/ha. În ceea ce privește culturile de cimbru și busuioc, suprafața cultivată trebuie să fie de minimum 0,5 ha.

Conform documentului, producțiile minime prevăzute pentru acordarea ajutorului de minimis sunt de 4.000 de kilograme (kg) de plantă proaspătă/0,5 ha sau 650 kg plantă uscată/0,5 ha pentru busuioc. 4.000 kg plantă proaspătă/0,5 ha sau 1.000 kg plantă uscată/0,5 ha pentru cimbru, 800 kg sămânță/ha pentru coriandru, 650 kg sămânță/ha pentru fenicul și 950 kg sămânță/ha pentru muștar. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de maximum 6 milioane de lei, adică 1.231 milioane de euro. Acestea sunt asigurate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe acest an.

Fragmente din proiect 

„Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente.

În situaţia în care după centralizarea tuturor situaţiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis se constată depăşirea sumei maxime prevăzute (…), valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în bugetul alocat”, se menţionează în proiectul MADR.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro