Se dau 400 de lei pentru aceşti români. Legea a fost dată deja, când intră banii

de: Cătălina Burghelea
26 08. 2022

Guvernul de la București va aproba, în ședința de vineri, majorarea salariilor bugetarilor. Totodată, premierul Nicolae Ciucă are alte două proiecte de ordonanță de urgență pe ordinea de zi. Unul dintre ele modifică Legea concediului paternal, iar celălalt aduce schimbări la Legea privind venitul minim de incluziune. Cine sunt românii care primesc 400 de lei în plus.

Vești bune de la Guvern. Se dau bani

Executivul va majora venitul minim de incluziune în România, acesta fiind sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal, potrivit unui proiect de OUG. Astfel, prim-ministrul Nicolae Ciucă a stabilit majorarea ajutoarelor sociale în felul următor:

– de la 260 de lei/adult echivalent la 275 de RON/adult echivalent în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social);
– de la 300 de lei/adult echivalent la 400 de lei/adult echivalent pentru persoanele vârstnice;
– de la 600 de lei/adult echivalent la 700 de RON/adult echivalent în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație).

Anunț major pentru români

Totodată, românii mai trebuie să afle că nivelul veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei se majorează de la maximum 400 de lei la 500 de lei. Cabinetul Ciucă va prelungi acordarea cu șase luni a venitului minim de incluziune, dacă cel puțin o persoană aptă de muncă se angajează cu contract pentru cel puțin 24 de luni.

Cetățenii care aplică pentru ajutoarele sociale vor fi incluși automat la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, în vederea sprijinirii acestora să se angajeze, potrivit autorităților. Potrivit Guvernului, 332.766 de persoane vor beneficia de ajutoarele sociale menționate anterior. Momentan, nu se știe de când vor fi majorate.

Alocații mai mari pentru copii

O altă veste bună este că s-au mărit alocațiile pentru copiii cu dezabilități. Banii sunt acordați fiecărui minor preluat în plasament de o familie/o singură persoană ori asistent material, „într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela”. Legea a intrat în vigoare la 1 august 2022.

„Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori! Ieri, a fost o zi importantă pentru mine și ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Au fost aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului”, preciza Gabriela Firea.

În țara noastră există 35.000 de copii în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private. Până acum, alocația de plasament fusese 630 de lei. Minorii cu dizabilități iau 1425 de lei pe lună, față de 945 de lei (cât era în trecut).