Se dau 2.250 de lei de la stat. Ce români vor beneficia de ei, conform lui Marius Budăi
Veste mare pentru o categorie de români! Unii dintre aceștia pot primi 2.250 de lei din partea statului. Marius Budăi a făcut un anunț important privind salarizarea angajaților din țara noastră. Ministrul Muncii a venit cu vestea cea buna, dar și cu un apel către mediul de afaceri. „Şi avem măsuri la Ministerul Muncii pentru a încuraja ocuparea şi pentru a sprijini angajatorul”, a subliniat oficialul.
2.250 de lei de la stat pentru o categorie de români: Marius Budăi a venit cu anunțul oficial
Ministrul Muncii a făcut un anunț important în cursul zilei de vineri. Oficialul a venit și cu un apel pentru reprezentanții mediului de afaceri în privința salarizării angajaților lor.
Oficialul a subliniat că atunci când mediul de afaceri va fi atent la angajat și la modul în care este răsplătit, atunci angajatul se va simți respectat și randamentul muncii sale va crește. În modul acesta, vor crește și rezultatele din exercițiul financiar.
„Lansez un apel la mediul de afaceri. Atunci când mediul de afaceri se va apleca asupra angajatului lui cu mai multă atenţie, iar angajatul se va simţi respectat, cu siguranţă că şi randamentul muncii va creşte şi aşa va ajunge la creşterea rezultatelor din exerciţiul financiar. Cea mai importantă resursă de pe pământ este resursa umană”, a spus oficialul.
„Avem măsuri”
Marius Budăi este de părere că și statul are un rol important și trebuie luate măsuri pentru ocuparea locurilor de muncă. De asemenea, cel din urmă susține și că mediul de afaceri trebuie să încurajeze altfel românii.
Mai mult, oficialul a vorbit și despre munca la negru și a transmis faptul că nu există sesizări oficiale făcute la Inspecția Muncii în privința încălcării drepturilor și legislației în vigoare. Ministrul este de părere că implicarea autorităților în conștientizarea angajaților privind munca nedeclarată este foarte importantă.
„Şi avem măsuri la Ministerul Muncii pentru a încuraja ocuparea şi pentru a sprijini angajatorul. Aceste măsuri sunt cei 2.250 lei pentru fiecare ucenic, tânăr angajat, şomer de peste 45 de ani, acele categorii greu angajabile. Trebuie să creăm măsuri să sprijinim mediul de afaceri să îşi creeze locuri de muncă, să şi le apere, dar şi mediul de afaceri trebuie să se aplece cu atenţie asupra angajaţilor săi.
Noi, autorităţile, trebuie să conştientizăm în primul şi în primul rând angajatul. Foarte multe persoane au câte 20-25 de ani stagii de cotizare, în cel mai bun caz la normă întreagă, cu salariul minim, dar majoritatea au fracţiune de normă”, a transmis ministrul Muncii.