Ies la iveală noi informații, după scandalul din finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris. După ce Sabrina Voinea a ieși pe locul 5 și a depus contestație, care nu i-a fost aprobată, sportiva acuză arbitrele că ar fi depunctat-o pe nedrept.
Gimnasta în vârstă de 17 ani a evoluat luni, în finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris și a terminat pe locul 5. Sabrina Voinea a depus contestație, însă nota nu i-a fost mărită, iar arbitrele au motivat că ar fi ieșit în afara covorului în timpul execuției.
La câteva ore după finală, mama sa, care îi este și antrenoare, a publicat pe Facebook capturi cu Sabrina la finalul fiecărei diagonale, pentru a arăta că gimnasta nu a ieșit din covor. De asemenea, Camelia Voinea a anunțat că fiica ei renunță la gimnastică, în urma acestui incident. Sabrina Voinea spune că imaginea pe care i-au arătat-o arbitrele după concurs, pentru a motiva punctajul, era dintr-o altă competiție.
”Eu nu am ieșit absolut deloc din covor. Imaginea pe care au prezentat-o dumnealor este din alt concurs. Am analizat foarte, foarte bine acest sol. Eu simt foarte bine ceea ce fac la aparate, știu atunci când greșesc, dar de această dată am făcut cel mai bun sol al meu. Am fost mai bine decât la Europene sau la Mondiale. Poza pe care au prezentat-o nu este de acum (…) Mama mea se ocupă, se zbate foarte mult pentru a rezolva această situație”, a spus Sabrina Voinea, cu ochii în lacrimi, la Antena 3 CNN.
Sabrina Voinea a declarat, imediat după concurs, că a avut o execuție mult mai bună decât la Europene sau la Mondiale și că ar fi meritat medalie. Și colega ei, Ana Bărbosu, s-a confruntat cu o situație hilară, după ce inițial a ieșit pe locul 3, dar a pierdut medalia de bronz, în favoarea gimnastei din America, de pe locul 4, care a făcut contestație și i s-a mărit nota.
”După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să-mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine…”, a mai spus Sabrina Maneca-Voinea, plângând.