Scumpire inedită la Brașov. Locuitorilor nu le-a venit să creadă când au vrut să își cumpere o locuință
În fiecare an, de la o lună la alta, casele și apartamentele devin din ce în ce mai scumpe. În luna mai, prețul mediu pe metru pătrat a sărit de 1.400 de euro, deoarece cererea de locuințe se află într-o continuă creștere. Mai mult de atât, materiale de construcții sunt mai scumpe față de anul trecut.
Locuințe mai scumpe
În luna mai, cei care au vândut un apartament într-un bloc recent construit sau într-unul vechi, au cerut 1.406 euro pe metru pătrat. Un studiu al unui portal de imobiliare arate că este cu aproape un procent peste suma solicitată în aprilie.
Desigur, există și un top al orașelor care înregistrează cele mai mari prețuri și cele mai mari scumpiri. Pe primul loc în clasament se află municipiul Brașov. Orașul a cunoscut în ultima lună un avans de 4,5 % al prețurilor apartamentelor. În luna aprilie, prețul mediu era de 1.302 euro pe metru pătrat, iar în luna mai a ajuns la 1.360 de euro.
De asemenea, în doar o lună, prețul locuințelor scoase la vânzare în Capitală au urcat cu patru procente. După București, se află Timișoara și Constanța. Cluj Napoca este orașul în care se cere cel mai mult pentru metrul pătrat construit. Suma se ridică la peste 1.900 de euro.
Prețul apartamentelor a explodat
Prețurile la imobiliare sunt în plină ascensiune, după cum arată platforma lansată de Imobiliare.ro. Valorile de listare cresc de la lună la lună, arătând o creștere specifică unor condiții normale de piață.
„Conform Analize Imobiliare, preţul mediu solicitat de vânzătorii de apartamente şi case s-a majorat cu 2,2% în primul trimestru din 2021 faţă de trimestrul anterior. Ritmul anual de creştere a preţurilor a încetinit din cauza scăderii cererii si a majorării ofertei existente; acest indicator s-a situat, în perioada analizată, la 3%, faţă de 3,5% la sfârşitul anului trecut. […] Creşterea medie anuală de 3% s-a reflectat diferit pe cele două segmente ale pieţei: preţul imobilelor existente (vechi) a înregistrat o uşoară scădere, de 0,5%, în timp ce preţul imobilelor noi s-a majorat cu 6,8%.”, a transmis Dorel Niţă, şeful departamentul de analize Imobiliare.ro.
Cu toate că la începutul pandemiei prețurile au scăzut, acum au început să crească, din nou. Potrivit unei analize imobiliare, prețurile imobiliarelor vor crește continuu anul acesta.