Școli închise, vineri și luni, din cauza alegerilor prezidențiale. Alte unități au program modificat
Programul instituțiilor de învățământ se vor schimba pentru o scurtă durată. Din cauza alegerilor prezidențiale, două dintre școli vor fi închise, iar altele vor avea un program mai scurt decât de obicei. Ce fac elevii în situația aceasta și cum vor recupera orele?
Alegeri prezidențiale 2019: Două școli se închid, iar altele au program scurt
Votul prin corespondență a început deja. Unii români și-au ales deja președintele, iar cei din țară mai au două zile pentru a se gândi bine cine va ocupa cea mai înaltă funcție în stat. Al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale se apropie cu pași repezi și cu mari emoții. Până atunci, elevii fac pregătiri speciale pentru a recupera orele pe care urmează să le piardă în cursul zilelor de vineri și luni, moment în care în unele instituții cursurile vor fi suspendate.
În timpul acesta, alte unități de învățămând își pregătesc un program special, pentru că majoritatea școlilor din țară se transformă în secții de votare. În Capitală, 250 de instituții, din cele 418, vor fi la dispoziția românilor pentru a-și exercita dreptul la vot. Din cele 250, 9 școli își suspendă total cursurile. Cu toate astea, părinții trebuie să fie atenție, pentru că această măsură se plică doar la unele clase. În funcție de decizia fiecărei școli, elevi recuperează deja orele de curs pierdute sau urmează să o facă. Alte 92 de școli au orarul modificat. Mai exact, se scurtează durata orelor și a pauzelor, fără a fi nevoie de recuperare.
Diaspora: 100.000 de buletine de vot în plus față de primul tur
Românii din Diaspora vor primi 100.000 de buletine de vot în plus față de turul prim al alegerilor prezidențiale datorită faptului că Ministerul de Externe a susținut că au fost numeroase solicitări pentru acest lucru.
Iulian Ivan, reprezentant MAE pentru alegeri: „Au fost pe baza estimărilor, că în anumite secții numărul votanților s-ar putea să crească.”
Președinte AEP: „Să zică despre cei care au trimis, dar nu au fost primite.”
Reprezentant MAE pentru alegeri: „MAE a preluat procesul verbal abia vineri, termenul de livrare e de 21 noiembrie.” (Sursa: știrileprotv.ro)