Școala construită în jurul fericirii copiilor: de ce au șters notele cu buretele
Majoritatea școlilor de pe mapamond pun accent pe aceeași scară de valori și aceleași principii educaționale. Până și clădirile arată la fel, cu foarte mici excepții. Printre acele excepții se numără o nouă instituție educațională experimentală.
Riverbend Chennai urmează să-și deschidă porțile în 2020, în India. Această școală va renunța la toate valorile și parametrii tradiționali pentru ceea ce înseamnă o asemenea instituție. Nu vor exista referințele educaționale pe care te-ai obișnuit să le asociezi școlii, indiferent dacă este vorba de designul clădirii, curriculum sau profesori.
Noua școală va fi realizată sub forma unui campus de clădiri, similar mai degrabă cu ceea ce ai putea să întâlnești la Google, decât într-o școală primară sau gimnazială. Fiecare clădire micuță are propria specializare, unele pentru știință, altele pentru domenii umaniste, unele pentru istorie, altele pentru meditație.
Scopul întregului complex este ca elevii de gimnaziu și de liceu să fie confortabili și fericiți, în spațiul care îi înconjoară. Conform lui Danish Kurani, fondatorul acestui concept, cel mai important aspect este fericirea elevilor, nu notele.
Construcția ar trebui finalizată până în 2020, urmând ca prima generație de copii care vor urma cursurile aici să fie în număr de aproximativ 300, la care se adaugă profesorii și personalul administrativ. Elevii vor dormi pe parcursul săptămânii în incinta școlii, urmând ca în weekend să se întoarcă acasă.
Acest proiect, deși se va materializa prima oară în India, reprezintă materializarea proiectului unei firme din Statele Unite ale Americii intitulată Kurani. Dacă totul merge bine, totul va funcționa autonom, precum un sătuc mai mic, în jurul unei piețe centrale, în jurul căreia sunt amplasate sălilele de clasă, spațiile de locuit și terenul agricol care va fi cultivat de copii.
La baza acestui format educațional revoluționar se află un studiu al cercetătorilor de la Harvard legat de educație. În opinia lor, relațiile interumane sunt fundamentale pentru o dezvoltare sănătoasă, la fel și dialogul. Printre materiile de bază din noua școală se numără dezvoltarea, sărăcia globală, siguranța alimentației, încălzirea globală și criza locuințelor.